Înainte ca guvernul PSD să fie demis, reprezentanții acestuia transmiteau că ediția a-III-a a programului Start-up nation va începe în luna decembrie, anul acesta.
Conform unor declarații din partea reprezentanților Ministerului Economiei, Energiei și Mediului, cel mai probabil acest program va demara în primul trimestru al anului 2020, întrucât la momentul actual nu există în bugetul alocat ministerului, creditele de angajament necesare acestei inițiative iar aplicația informatică de înscriere nu este funcțională. Totodată alocarea bugetară necesară va fi realizată prin viitoarea Lege a bugetului de stat.
În aceste condiții, nu există certitudinea că pragurile maxime alocate prin programele anterioare, respectiv suma de 200.000 de lei și 10.000 de beneficiari vor putea fi aplicate și în 2020. În perioada următoare urmează ca ministerul să facă o analiză aupra posibilităților reale de finanțare a acestui program și să parcurgă pașii necesari pentru demararea proiectului.
Astfel, anterior lansării programul o nouă lege a bugetului de stat trebuie să fie aprobată, fiind necesar totodată și achiziționarea aplicației informatice de înscriere. Ulterior, schema de ajutor va fi modificată prin OUG, procedura va fi elaborată și publicată în Monitorul Oficial, urmând ca pasul final să fie anunțul de lansare și deschiderea programului.