Atât Gabriela Firea, primarul Capitalei cât și Gabriel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților au lansat atacuri directe asupra Vioricăi Dancila cu privire la alegerile prezidențiale.
Dacă prima îi reposeaza fostului premier că s-a folosit de colaborarea cu sindicatele pentru a-i da drept de vot în CEX PSD lui Gabriel Oprea pentru a avea susținere în eventualitatea unei cereri de demisie „Resping ferm ideea că aș fi știut așa ceva, că aș fi fost de acord! Nu s-a citit numele președinților acelor sindicate – unele de care nu am auzit în viață mea -, nu s-a precizat că devin automat vicepreședinți ai PSD și că au drept de vot în BPN și CEX, că și cum ar fi fost votați în Congres de către delegații din toată țară”, cel de-al doilea discută despre asumarea la nivel național,și nu doar județean a rezultatelor scutinului de ieri „Rezultatele ne arată, însă, că în turul II al alegerilor prezidențiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Să fim cinstiți: este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare. Si atunci, și acum, s-au făcut doar analize județene, nimic la nivel național. Acum cred că e timpul să vedem unde am greșit cu adevărat la nivel central, să judecăm rațional și apoi să trecem la fapte.”