O adresă oficială a fost depusă la dosarul cauzei, în cadrul procesului inițiat de către PLUS, având ca obiect suspendarea oricărui demers efectuat de Ministerul Justiției pentru emiterea unor ordonanțe de urgență privind modificarea Codului Penal și a Codului de procedură penală. În adresa semnată de către un director din cadrul ministerului, se afirmă că „la nivelul secției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției există în analiză posibilitatea elaborării unui proiect de act normativ de modificare a Codului Penal și de Procedură Penală”
„Astfel, la puțin timp după ce a fost scăpat cu ajutorul PSD de moțiunea îndreptată împotriva să de către parlamentari, ministrul Justiției recunoaște că analizează posibilitatea de a modifică cele două Coduri penale prin ordonanțe de urgență. O astfel de informație confirmă zvonurile potrivit cărora PSD a blocat adoptarea moțiunii îndreptate împotriva lui Tudorel Toader în schimbul promisiunii acestuia de a forța modificarea Codului Penal și a Codului de procedură penală printr-o ordonanță de urgență.
Recunoașterea a fost făcută printr-o adresă oficială depusă la dosarul cauzei și semnată de către un director din cadrul ministerului, în care se afirmă clar că „la nivelul secției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției există în analiză posibilitatea elaborării unui proiect de act normativ de modificare a Codului Penal și de Procedură Penală”.” se arată în comunicatul celor de la PLUS.