Tânărul antreprenor Rareș Bănescu continuă ascensiunea pe piața de marketing online automatizat din Europa Centrală și de Est (CEE) și poziționează compania Retargeting.biz în grupul exclusivist al companiilor de top din tehnologie.
După 4 ani în care s-a dedicat dezvoltării pieței de eCommerce din România și CEE, Retargeting.biz înregistrează un nou succes și se îndreaptă spre noi orizonturi în business alături de gigantul francez PrestaShop.
Astfel, din luna septembrie, Retargeting.biz a devenit primul partener din România al companiei PrestaShop, cea de-a doua cea mai utilizată platformă de eCommerce open source din lume.
Împreună cu PrestaShop, Retargeting.biz va pune accentul pe dezvoltarea piețelor din Europa de Est și de Vest, mai exact Spania și Italia. Parteneriatul cu PrestaShop conferă softului Retargeting.biz o vizibilitate mult mai mare în rândul magazinelor online dezvoltate pe platforma Prestashop, plus deschiderea pe piețele din Italia și Spania.
“În acești 4 ani de muncă asiduă, chiar mai mult de 4 ani, putem spune că Retargeting.biz culege roadele în stil mare. Practic, din luna septembrie am devenit partenerii unuia dintre coloșii eCommerce-ului, PrestaShop. Acest lucru înseamnă că produsul nostru va avea o expunere mai mare în Europa de Est, dar și Italia și Spania, două piețe noi pentru noi”, spune Rareș Bănescu, fondator și CEO Retargeting.biz.
„Compania PrestaShop este încântată să lucreze cu Retargeting.biz, o companie românească cu o creștere rapidă, expertă în automatizarea marketingului. Acest parteneriat era absolut necesar pentru ca piața din estul Europei să aibă acces la tool-ul de digital marketing automatizat creat de Retargeting.biz„, spune Arnaud Vançon, International Partner Manager PrestaShop.
În urma partneriatului, unul dintre cele mai importante beneficii ale magazinelor online realizate în PrestaShop este că Plugin-ul Retargeting este listat direct in marketplace-ul PrestaShop și poate fi instalat doar din câteva click-uri. Cu ajutorul plugin-ului Retargeting, magazinele online își pot crește vânzările exponențial prin automatizarea campaniilor de digital marketing.
Un prim proiect realizat de Retargeting.biz și PrestaShop a fost organizarea evenimentului “PrestaShop Day Milan 2019”, ce a avut loc pe 26 septembrie, în Milano. La eveniment au participat 35 public speakers, 800 experți în marketing-ul digital și s-au desfășurat 26 conferințe și workshop-uri, plus sesiuni de pitching, ce au avut ca scop transformarea ideilor în proiecte de eCommerce de succes și accelerarea start-up-urilor deja lansate prin strategii create de experți în domeniu.