Cursa pentru alegerile interne ale USR tocmai a început. Printre candidați, cinci la număr, se numără și două figuri cunoscute, actualul președinte al USR , Dan Barna și Cosette Chichirău, deputat și președinte al organizației județene USR Iași.
Alegerile vor avea loc în perioada 1-14 septembrie iar campania a început deja. Dacă Dan Barna le-a transmis colegilor săi că a „devenit expert în administrat orgolii și stins incendii emoționale, de la unele serioase, la focuri de paie cu aparență de catastrofă”, deputata Cosette Chichirău le-a scris membrilor USR „că apartenența la ”clan” nu mai poate să fie un criteriu pentru promovarea oamenilor (…) Teambuildingul președintelui va dispărea. Pentru că în USR nu avem nevoie de cultul personalității”.