Ministrul interimar al Economiei, Virgil Popescu, exclude lansarea programului Start-Up Nation 2020 pe actuala legislație în vigoare, ceea ce înseamnă că ediția o ediție a treia are o dată tot mai incertă în condițiile în care guvernul Orban interimar nu poate emite ordonanțe, pentru a putea schimba cadrul normativ al schemei de finanțare.
„În niciun caz nu lansăm Start-Up Nation 2020 cu actualul cadru legislativ, nu merge, exclud”, a declarat, miercuri ministrul interimar Virgil Popescu.
Astfel, o perioadă de lansare a programului este una incertă, depinzând de mulți factori politici:
– În primul rând, președintele Iohannis a afirmat clar că vrea alegeri parlamentare anticipate. Dacă acestea vor avea loc în preajma alegerilor locale,în luna iunie 2020, ar însemna ca un nou guvern cu puteri depline să se formeze după acea dată. Practic, mai devreme de iulie nu se va mai lansa Start-Up Nation nr. 3, în acest scenariu.
– Pentru a ajunge la alegeri anticipate, președintele trebuie să apuce să facă 2 nominalizări de premier și actualul Parlament să i le respingă pe amândouă. Dacă totuși se va numi un guvern cu puteri depline și se vor face alegeri parlamentare la termen, acestea vor avea loc în decembrie 2020. Într-un astfel de scenariu, cu guvern plin până la alegerile la termen din decembrie, ar crește șansele lansării unui Start-Up Nation 2020 mai repede, poate chiar din primul semestru al anului.
„Depinde ce se va întâmpla cu propunerile pentru guvernul I si II”, a mai spus miercuri Virgil Popescu.
În schimb, și actualul guvern interimar ar putea să lanseze alte programe de finantare pentru firmele mici și mijlocii pe anul 2020: Comerț, Microindustrializare, Internaționalizare și altele bugetate pe 2020.
„Probabil vom lansa mai repede celelate programe de finanțare pentru IMM-uri”, a mai spus ministrul Economiei.
Miercuri, Guvernul Orban a fost demis de Parlament, prin moțiune de cenzură, iar acum președintele Iohannis este așteptat să nominalizeze un prim-ministru, cel mai probabil urmând să-l propună tot pe șeful PNL, Ludovic Orban.
sursa:startupcafe