Se menţine valabilitatea documentelor eliberate de autorităţile publice care expiră pe perioada stării de urgenţă, potrivit Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
În acest context, documentele eliberate de serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor teritoriale, respectiv: permisele de conducere, autorizaţiile de circulaţie provizorie precum şi dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare şi permiselor de conducere care vor expira pe perioada stării de urgenţă vor fi considerate valabile pe întreg teritoriul României, până la încetarea stării de urgenţă.
Cererile de preschimbare pot fi depuse într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă.
Aceleaşi reglementări se aplică şi documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare/ examinare/ preschimbare permis de conducere (ex.certificat de autenticitate, documentul emis de unitatea medicală autorizată – fisa medicală, dosar şcolarizare etc.,) care vor expira pe perioada stării de urgenţă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Sursa: mediafax.ro