Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Toma Cîmpeanu, CEO ANSSI: în ansamblul pieței observăm o cădere a marilor integratori și o revenire la outsourcing

Cine este Toma Cîmpeanu? 

Este complicat să vorbeșți despre sine, de cele mai multe ori oamenii cred (sau vor să creadă) că toate acțiunile lor au fost pași în îndeplinirea unui proiect pe care l-au gândit și l-au pus în aplicare, o construcție asumată și reușită datorită calităților personale, muncii și educației. Eu cred că traseul de carieră e influențat în primul rând de oamenii pe care-i întâlnești, de către cei care-ti acordă încrederea lor, te sprijină sau te iau alături, oameni care te modelează și cărora le datorezi multe, de deciziile pe care le iei în momente de răscruce și nu în ultimul rând de șansă.

După terminarea studiilor am ales să rămân o perioada în cadrul facultății în care am învățat. Abia la 30 de ani am făcut pasul spre București, alăturându-mă unei echipe ambițioase în Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. Au urmat aproape 20 de ani, dintre care jumătate i-am petrecut în zona publică, jumătate în sectorul privat. Totalsoft, SCOP Computers, eSign România, TAROM, Societatea Națională de Radiocomunicații, Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, Centrul Național România Digitală, Agenția Națională a Medicamentului, New Sky Technologies, Red Point, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, Agenția Europeană de Securitate ENISA, Institutul de Management și Dezvoltare Durabilă sunt câteva organizații în care mi-am desfășurat activitatea, principala preocupare fiind în domeniul tehnologiilor novatoare. Dar probabil mai importante sunt proiectele și realizările, de exemplu Ghișeul.ro, Punctul de Contact Unic al României, Ro-Net cu cele 783 de localități conectate la Internet, e-Licitație.

Ce este ANSSI? De ce este necesară o astfel de organizație în climatul de business românesc?

Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) a fost înființată în anul 2012 ca un liant între sectorul public și mediul de afaceri. Este o organizație neguvernamentală, nonprofit, profesională și independentă. În prezent, ANSSI reunește aproximativ 50 de membri, companii cu aproape 25000 de angajați, care prin spectrul larg și diversitatea capabilităților formează un grup reprezentativ la nivel sectorial iar temele de interes reflectă fidel preocupările generale ale domeniului. Principalul obiectiv al ANSSI îl reprezintă promovarea practicilor de succes și facilitarea unei schimbări culturale în domeniul securității cibernetice. În egală măsură, considerând impactul seminificativ al noilor tehnologii la nivelul tuturor verticalelor economico-administrative, ANSSI și-a exstins aria de preocupări, contribuind la strategiile naționale incidente sectorului IT&C și la cadrul de reglementare în domenii precum e-Guvernare, fondurile europene, achizițiile publice, cloud, comunicații electronice, energie.

Existați de peste 7 ani pe piață, ați creat zeci de evenimente, ce planuri aveți în continuare?

ANSSI s-a implicat activ, organizând singur sau împreună cu alte autorități, instituții sau ambasade, conferințe și simpozioane naționale dar și internaționale, în domenii conexe, cum ar fi comunicațiile electronice, soluțiile și sistemele de e-guvernare și e-administrație, accesarea instrumentelor structurale, dezvoltarea profesională sau standardele ocupaționale, în care componenta de securitate tehnologică și de infrastructură IT au constituit preocuparea centrală. La nivel național, ANSSI a încheiat parteneriate cu alte organizații reprezentative (Ministerul Comunicațiilor, CERT.ro, Bursa de Valori Bucureșți – BVB, Institutul Bancar Român – IBR, Asociația de Leasing Bancar – ALB, CIO Council, Asociația Română pentru Tehnică de Securitate – ARTS, Asociația Română pentru Promovarea Protecției Infrastructurilor și Serviciilor Critice – ARPIC etc.) astfel încât să promovăm coerența cu alte domenii care beneficiază de infrastructură IT între serviciile oferite și beneficiari (energie, financiar-bancar, servicii Internet etc.) și să facilităm preluarea și adoptarea practicilor de succes internaționale. ANSSI a încheiat și este în curs de a realiza noi parteneriate, cu organizații similare din Franța, SUA, Canada etc. precum și cu actorii relevanți din Ucraina, Bulgaria sau Coreea de Sud.

Dintre cele peste 100 de evenimentele organizate de ANSSI sau la care ANSSI a fost partener menționăm:

  • Concursul European de Securitate Cibernetică – ECSC 2019 București
  • Black Sea Defence and Aerospace (Cyber Day organizată de ANSSI, MCSI, SRI și Ambasada SUA)
  • Cybersecurity în România (Sibiu)
  • Conferința anuală CERT.ro
  • Romanian Computer Show – RoCS
  • The Euro-Atlantic Security and the Security în the Cyberspace
  • Ziua Comunicațiilor – ZCom

De asemenea, ANSSI a lansat în urmă cu câțiva ani o serie proprie de seminarii tehnologice destinate atât zonei publice cât și sectorului privat, în care sunt prezentate inițiative, tehnologii și soluții noi. 

Cum este colaborarea dintre voi ca organizație, sectorul privat și statul român?

Ca să folosesc un termen tehnic, cred că ANSSI este în momentul de față cel mai bun conector sau canal de comunicații între stat și privat, consolidând ideile și propunerile sectorului pe temele de interes și prezentându-le administrației, și reciproc. Rezultatele se văd, multe dintre propunerile noastre și-au dovedit calitatea și au fost preluate în cadrul normativ și de reglementare.

Pentru perioada următoare ne dorim să ne intensificăm activitățile cu atât mai mult cu cât ne așteptăm la o creștere a efectelor induse de către NIS și GDPR. De asemenea, dorim o dezvoltare a prezenței ANSSI la nivel european și în câteva dintre țările din imediata apropiere a României, precum și o cooperare mai accentuată cu alte organizații similare.

Care e viziunea ta asupra mediului de business din România ?  

La nivel internațional, România este recunoscută drept o destinație preferată a companiile de tehnologie, din mai multe cauze: numărul mare de specialiști, procentul ridicat de certificări, numărul de unități de învățământ superior cu profil tehnic, dar și datorită impozitului 0 pentru programatori sau faptului că limba română nu este purtătoare de accent și că suntem capabili să ne integrăm rapid în echipe multinaționale. Majoritatea celor mai sus enumerate sunt tot atâtea argumente pentru succesul firmelor IT românești. Pe de altă parte, în ultimii ani competiția pe specialiști a devenit mult mai intensă, retenția angajaților mai dificilă iar costurile mult mai mari. Numărul redus de proiecte din zona guvernamentală și dificultățile în atragerea de finanțări sunt alte două elemente care limitează potențialul companiilor locale. În aceste condiții, nu e de mirare că în ansamblul pieței observăm o cădere a marilor integratori și o revenire la outsourcing.

Din experiența acumulată, ce sfaturi ai avea pentru tinerii antreprenori români?

Aș puncta 3 sfaturi, zic eu importante:

  • Dezvoltă o afacere în domeniul IT doar dacă-l înțelegi în profunzime;
  • Atenție la cash flow;
  • Concentreaza-te pe interesul clientului, de acolo vine cea mai bună finanțare.
Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.