Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Proiect: Autorităţile publice, obligate prin lege ca 10% din autoturismele cumpărate să fie electrice

Iniţiativa legislativă a preşedintelui Senatului propune modificarea OUG 80/2000 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice.

„La data intrării în vigoare a prezentei legi se introduce obligativitatea pentru toate entităţile prevăzute în prezenta ordonanţă, care achiziţionează mai mult de 10 autoturisme annual, ca un procent de minimum 10% din totalul acestora să fie autoturisme electrice, al căror preţ unitar nu poate depăşi suma de 35.000 euro, inclusiv TVA”, arată propunerea legislativă a lui Călin Popescu Tăriceanu care introduce un nou punct în OUG.

Liderul ALDE argumentează că proiectul are ca scop stimularea autorităţilor publice de a utiliza autoturisme electrice.

„Completările pe care această iniţiativă le avansează la Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată prin Legea nr. 242 din 2002 publice au ca scop stimularea ministerelor, a celorlalte organe de specialitate ale administraţiilor publice centrale şi a instituţiilor publice din subordinea acestora, precum şi a consiliilor locale şi judeţene de a folosi şi autoturisme acţionate electric”, arată Tăriceanu, în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

Totodată, preşedintele Senatului spune că „această iniţiativă reprezintă un pas semnificativ în folosirea autoturismelor electrice de către autorităţile publice, va diminua consumul de benzină şi motorină, va ajuta la reducerea poluării şi va promova deopotrivă o dezvoltare sustenabilă economică şi ecologică. Astfel, prin obligativitatea autorităţilor care achiziţionează mai mult de 10 autoturisme anual, ca un procent de minim 10% din totalul acestora să fie autoturisme electrice, va creşte cota de piaţă şi comercializarea vehiculelor curate”, mai afirmă Călin Popescu Tăriceanu.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, for decizional fiind Camera Deputaţilor.

Sursa: mediafax.ro

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.