Dacă vrei să îţi cumperi o locuinţă prin credit garantat de stat, fie apartament, fie casă la curte, trebuie să ştii că „Noua Casă” vine cu dublarea plafonului pentru credite la locuinţele noi. Îţi achiziţionezi o locuinţă cu un plafon maxim de 140.000 euro, dar plăteşti avans de 15%. Avansul rămâne 5% dacă îţi cumperi o locuinţă de până la 70.000 euro.
Însă, momentan, nu este clar încă dacă acest program va fi aprobat. Senatul a aprobat, între timp, un proiect de respingere a programului „Noua Casă”. Dacă proiectul de respingere trece şi de Camera Deputaţilor iar mai apoi va fi promulgat de preşedinte, programul nu va mai funcţiona. Irina Chiţu, directorul unei platforme de educaţie financiară, îţi spune ce trebuie să ştii dacă vrei să te înscrii în programul „Noua Casă”.
Irina Chiţu, directorul platformei financiare FinZoom: Avem, în primul rând, acest grad de îndatorare maxim de 40% la creditele în lei. La creditele pentru prima locuinţă, este 45%. Pentru a solicita o locuinţă până la 140.000 euro, adică un credit de maxim 119.000 euro, ajungem la un venit pe familie sau pe solicitant de credit de minim 7.000 lei. Sfatul este să nu te duci spre 40%. Sfatul tuturor este să nu te împrumuţi mai mult de 20%. Această dobândă variabilă poate să crească în timp. Şi atunci, dacă va creşte această dobândă cu 2 puncte procentuale, acest grad de îndatorare de 40% de acum se poate transforma foarte uşor în 60%. Să aleagă un scadenţar cu rate descrescătoare, nu rate egale, pentru că numai printr-un astfel de artificiu economiseşti foarte mult şi plăteşti mai puţine dobânzi şi comisioane. Chiar şi în pandemie a crescut numărul de credite acordate, dar nu la fel de mult ca înainte. În aceste două-trei luni, se vor aproba foarte multe credite.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Sursa: mediafax.ro