Înainte de a-şi ţine discursul de Ziua Unirii, mai mulţi ieşeni l-au huiduit pe premier.
„Nu mă faceţi să cred că printre noi mai sunt alegători ai lui Vogoride”, le-a răspuns Orban.
Apoi, premierula vorbit despre obiectivele pe care le are Guvernul legate de Moldova.
„Obiectivul nostru este de a pune bazele unor investiţii serioase în Moldova. Vreau să vă reamintesc că primul contract de finanţare din fonduri europene a unui spital regional din România a fost semnat pentru construcţia Spitalului Regional din Iaşi”, a spus premierul, fiind aplaudat aici de mulţime.
Apoi, Orban a anunţat că în şedinţa de Guvern de marţi va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care gestionarea proiectului Autostrăzii Unirii va trece la Ministerul Transportrurilor şi se va încheia parteneriatul public privat.
„Obiectivul nostru e ca în exerciţiul financiar 2012-2027 Autostrada să fie finanţată din fonduri europene. Autostrada Unirii şi Autostrada Sibiu – Piteşti sunt absolut fundamentale”, le-a spus premierul oamenilor.
Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a fost aplaudat şi huiduit în acelaşi timp de ieşeni, când a vorbit despre alegeri anticipate şi necesitatea infrastructurii de transport.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Sursa: mediafax.ro