Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Ludovic Orban: președintele Românei și cu mine am hotărât că cel mai bine pentru România este să organizăm anticipate

Premierul Ludovic Orban a avut astăzi întâlnire cu președintele Klaus Iohannis în urma căreia au hotărât că soluția pentru România să fie alegerile anticipate. Acesta nu a dat detalii cu privire la modalitatea tehnică prin care va face acest lucru, precizând doar „că vor fi aplicate cele mai bune soluții pentru declanșarea procedurii de anticipate”.

Mai jos aveți principalele declarații ale premierului :

  • I-am făcut o informare detaliată președintelui referitoare la vizita oficială efectuată la Bruxelles, cu oficialii UE, NATO. Ne-am coordonat pozițiile și i-am prezentat președintelui o informare detaliată.
  • A doua temă de discuție a fost legată de anticipate. O spun clar, președintele Românei și cu mine am hotărât că cel mai bine pentru România este să organizăm anticipate.
  • Românii au arătat clar la referendum, la alegerile pentru PE și prezidențiale că nu mai vor PSD la putere, că Parlamentul este dominat de PSD și acționează ca o frână și este absolut necesar ca puterea să revină la popor și cetățenii să-și aleagă reprezentații și Parlamentul să fie oglinda fidelă a opțiunilor cetățenilor români, care să fructifice la maxim beneficiile apartenenței la UE.
  • Vă dați demisia? Nu o să dezvălui strategia. Am convenit că este cea mai bună soluție pentru România. Cu siguranță vom găsi cele mai bune soluții pentru declanșarea procedurii de anticipate. Vom aplica cele mai bune soluții astfel încât să atingem obiectivul de a reda puterea în mâna oamenilor.
  • Ar fi util și bine să fie simultan cu localele în cazul în care vom reuși să derulăm procedura necesară, la o dată cât mai apropiată de locale dacă nu va fi posibil odată cu localele. România are nevoie de alegeri anticipate.
  • Vor fi cu siguranță anticipate în acest an? Asta nimeni nu poate să garanteze 100%. În ce privește dorința președintelui și a mea și a PNL această opțiune există și este 100%.
  • Aș prefera să nu mai intrăm în discuții tactice. Cert este că noi vrem ceea ce își doresc marea majoritate a românilor, ca în România să existe un Parlament care să respecte fidel dorința cetățenilor, ceea ce nu e cazul acum. Obiectivul nostru e să scoatem PSD așa cum e azi și din Parlament, pentru că altfel va torpila toate măsurile Guvernului și președintelui.
  • Cum veți ajunge la anticipate dacă PSD nu vrea? O să voteze ei Guvernul PNL? Vă dați seama că o să râdă toată țara de ei?
  • Am discutat și despre termenul limită pentru anticipate, încă nu îl spun, pentru că trebuie să mai facem o analiză între momentul convocării alegerilor și data alegerilor. Sunt proceduri care trebuie respectate.
  • Despre alegerea primarilor în două tururi: PNL e cel mai mare susținător al alegerii primarilor în două tururi. Dacă e posibil să deblocăm proiectul de lege, care a fost parcat neregulamentar la Comisia de cod electoral, astfel încât să-l aducem în dezbaterea parlamentară. Există o majoritate care susține adoptarea. Dacă acest lucru nu se va realiza, vom lua o decizie ulterioară.
  • Luați în calcul OUG pentru alegerea primarilor în două tururi? Vom căuta cea mai bună soluție
Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.