Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Iranul ameninţă că s-ar putea retrage din Tratatul nuclear după ce Statele Unite au înăsprit sancţiunile

Totodată, un general iranian a informat că Forţele Navale americane nu şi-au schimbat atitudinea faţă de Gardienii Revoluţiei, cu toate că această organzaţie a fost introdusă de Washington pe lista organizaţiilor teroriste.

Tensiunile dintre Teheran şi Washington au crescut după de Administraţia Trump s-a retras anul trecut din Acordul nuclear cu Iranul şi a reînceput să introducă sancţiuni împotriva acestei ţări. Astfel, Statele Unite au introdus Gardienii Revoluţiei pe lista organizaţiilor teroriste şi au anunţat că toţi cei care vor mai cumpăra petrol iranian vor fi supuşi sancţiunilor.

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat recent că „opţiunile Republicii Islamice sunt numeroase, iar autorităţile iau în calcul retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară”. Iranul a mai ameninţat cu retragerea din Tratat în trecut, însă nu a luat nicio măsură în acest sens până în prezent.

De asemenea, şeful Statului Major al Forţelor Armate iraniene a declarat că Gardienii Revoluţiei, care asigură securitatea în Golful Persic şi în Strâmtoarea Ormuz, nu au constatat vreo schimbare a atitudinii Armatei Americane faţă de forţele iraniene. „Navele americane sunt obligate să răspundă Corpului Gardienilor Revoluţiei atunci când trec prin Strâmtoarea Ormuz, iar până ieri au răspuns solicitărilor, nu am observat nicio schimbare în ceea ce priveşte procedurile lor”, a declarat generalul major Mohammad Baqeri. Nu intenţionăm să închidem Strâmtoarea Ormuz decât dacă ostilităţile ajung la un asemenea nivel încât nu vom avea altă soluţie. Dacă petrolul nostru nu va trece, atunci nici petrolul altora nu va trece prin Strâmtoarea Ormuz”, a mai declarat acesta.

Preşedintele Hassan Rouhani şi mai mulţi comandanţi din forţele armate au ameninţat că vor întrerupe livrările petrolului din Golf dacă Washingtonul va încerca să limiteze exporturile de petrol iranian.

Sursa: mediafax.ro

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.