Mansur Yavas, candidatul Partidul Republican al Poporului (centru-stânga, secular, CHP), principala formaţiune de opoziţie, a câştigat detaşat cursa pentru Primăria Ankarei, fiind pentru prima dată când AKP pierde controlul asupra capitalei Turciei, potrivit rezultatelor după numărarea a peste 99% din voturi, informează agenţia de ştiri Anadolu.
Mai mult, CHP s-a impus şi la Izmir şi Adana, doar Bursa rămânând sub controlul AKP dintre primele cinci cele mai mari oraşe din Turcia.
Însă cea mai grea înfrângere pentru partidul lui Erdogan se prefigurează la Istanbul, cel mai mare oraş din Turcia, unde Ekrem Imamoglu (CHP), candidatul opoziţiei, are cu aproximativ 28.000 de voturi mai multe decât candidatul AKP, fostul premier Binali Yildirim. Recep Erodgan a fost primar al oraşului Istanbul timp de mai mulţi ani, înainte de a ajunge premier şi apoi preşedinte.
Alianţa Poporului, condusă de AKP, a obţinut aproape 52% din voturi, în timp ce Alinaţa Naţiunii, condusă de CHP, a primit peste 37% din voturi, în urma alegerilor locale din Turcia.
Peste 57 de milioane de turci au ales 1.389 de primari şi zeci de mii de membri ai consiliilor municipale şi locale, prezenţa la vot fiind de peste 83%.
Erdogan, care a fost foarte activ în campania electorală, a afirmat că votul de duminică este despre „supravieţuirea” partidului său şi a Turciei, ţară pe care o conduce de 16 ani.
În încercarea de a câştiga voturi, Erdogan nu s-a sfiit să folosească de controversa privind Catedrala Sfânta Sofia (Hagia Sophia) din Istanbul, transformată în moschee după cucerirea otomană, iar în prezent muzeu. Liderul de la Ankara a afirmat că lăcaşul ar putea fi transformat din nou moschee.
De la venirea la putere a Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), al lui Erdogan, susţinătorii secularismului s-au temut că Guvernul turc plănuieşte să reconvertească Hagia Sophia în moschee.
Sursa: mediafax.ro