Cine este Gabriel Dombri?
Gabriel Dombri este in acest moment CEO-ul Tapptitude, o agentie de produs digital cu sedii in Cluj-Napoca si Londra. Antreprenor de mai bine de 12 ani, cu experienta de strategie digitala, marketing digital si, in ultimii 6 ani, creare de produse digitale. Om la intersectie de mai multe lumi: una teoretica, bazata pe interpretare continua de semne in diverse limbaje, una practica care presupune creare constanta de valoare pentru altii si o alta concentrata pe relatiile pe care le avem cu ce ne inconjoara, de la natura, la alte fiinte.
Ai creat initial Rewind Marketing, apoi Startcelerate, Growth Marketing Academy si Tapptitude. Cum au fost inceputurile tale ca antreprenor si ce te-a determinat sa incepi aceste business-uri?
De fapt, primul meu proiect antreprenorial a fost in fotografie, undeva prin 2006. Pornind de la o pasiune pentru fotografie, am ajuns intai la o cariera de foto-jurnalist, iar apoi am ajuns incet incet inspre a duce lucrurile spre antreprenoriat, oferind, alaturi de o echipa de fotografi, servicii foto, de la fotografie de eveniment, la shooting-uri de produs sau moda. Iar dupa cativa ani de derulat o afacere foto care mergea bine, m-am lovit de o provocare majora: cum poti creste o afacere care fundamental depinde de stilul si de viziunea ta in ce ofera? Iar directia pe care am vazut-o atunci a fost sa invat sa fac ce nu stiam deloc atunci: marketing si strategie de crestere, intotdeauna cu o componenta digitala.
Proiectele care au urmat de acolo au fost o continuare oarecat fireasca a acelei viziuni. Rewind Marketing a fost proiectul meu de consultanta digitala, un fel de boutique de digital strategy si growth, unde lucram cu companii din Italia, Irlanda, UK si Romania.
Startcelerate, un startup lansat in Londra in 2014, a fost un pariu pe o nisa de piata de care eu si partenerii mei ne loviseram de multe ori: lipsa expertizei tehnice si de produs pentru fondatorii de startupuri cu background de business. Ce am vazut noi atunci a fost ca daca nu stii sa programezi, e greu sa lansezi un produs inovativ, oricat de bune idei ai avea. Dar pe de alta parte, sunt foarte multe agentii si companii de software care au oameni care stiu sa programeze, dar care se chinuie sa lanseze produse proprii interesante, lipsindu-le expunerea la anumite nevoie ale pietei. Solutia pe care am vazut-o atunci a fost sa cream un spatiu de intalnire – match-making – intre aceste doua luni, in care, companiile de software sa devina parteneri si investitori in startupuri fondate de oameni de afaceri cu experienta, dar fara expertiza tehnica. Dupa un an de testat aceasta viziune, am ajuns la concluzia ca, desi era o nevoie clara de a facilita acel tip de parteneriate, era foarte dificil sa construim o afacere sustenabila in acea nisa. Asa incat am luat dificila decizie de a opri proiectul.
Growth Marketing Academy a fost un proiect-test in spatiul educational, pornit dupa reintoarcerea mea in Romania, in 2015. Ganditi-va la el ca la o scoala privata, intensiva si foarte practica, de marketing focusat pe growth si performanta. In 2015 si 2016, am derulat 2 editii ale scoliii in cadrul carora am selectat 10 oameni tineri, foarte inteligenti si cu obiective de a invata sa faca marketing pe bune. Spre bucuria mea, vreo 8 dintre ei, acum, la 4 ani distanta, au ajuns sa aiba fie proiectele lor digitale, pe care le cresc, fie sa conduca echipe de marketing in companii foarte interesante.
Ce este Tapptitude? De ce ati ales aceasta nisa?
Tapptitude este un studio de produs digital, specializat in a-i ajuta pe altii sa isi defineasca, construiasca si lanseze produse digitale, mai ales in zona de experiente mobile, precum aplicatii mobile pentru dispozitive iOS, Android sau ceasuri smart.
Acei ‘altii’ de care ziceam mai sus sunt fondatori de starturi si echipe de startupuri din intreaga lume, care au nevoie de un partener de produs care ii insoteasca de multe ori din faza in care au o idee interesanta de produs, pana in punctul in care produsului lor incepe sa creasca vertiginos inspre o afacere sustenabila.
Solutiile noastre acopera tot spectrul de a merge de la o idee pana la un produs lansat in piata si care creste: de la strategie de produs, la design, dezvoltare de produs, testare si management de produs.
Ce challenge-uri ai avut in crearea acestui produs?
Ca si ceilalti jucatori din piata de software din Romania, provocarile noastre majore in Tapptitude au fost constant in 3 zone: sa aducem alaturi de noi oameni de calitate si foarte bine pregatiti tehnic, pe care sa ii motivam sa ramana in echipa, apoi sa ajungem la tipul de clienti care se potrivesc cu profilul nostru de studio de produs si pe care sa ii ajutam sa dezvolte produse sustenabile si scalabile, iar a treia e data de o lupta continua de a ne diferentia pe o piata de companii de servicii software unde sa iti gasesti vocea si sa comunici felul tau propriu de a crea valoare pentru altii e de obicei dificil.
Sunteti pe piata de aproape 4 ani. Cum v-ati dezvoltat in aceasta perioada, care care sunt urmatorii pasi si ce planuri aveti de viitor?
De fapt, Tapptitude a implinit 6 ani in toamna lui 2019. Din 2015 pana in 2018, am o crestere de peste 70% an de an, atat ca cifra de afaceri, cat si ca echipa. In 2019, am ajunst la o echipa de peste 50 de specialisti de produs digital. In toti anii acestia, calitatea serviciilor noastre si a relatiilor cu clientii nostri au fost constant recunoscute prin premii si foarte multe recomandari. De pilda, de cativa ani suntem agentia de produs mobil numarul 1 din Romania, pe platforma Clutch.
Ce urmeaza pentru noi e sa ajungem, cum se zice, la the next level, dar va voi spune mai tarziu care e acesta. 🙂
Ai creat deja 4 start-upuri, ești partener intr-un accelerator. Care e viziunea ta asupra mediului IT de business din Romania ? Cum vezi evolutia lui?
Voi vorbi doar despre mediul de startupuri din Romania, intrucat discutia despre piata IT necesita mai mult spatiu. Ce am observat eu de cand am revenit in Romania (2015) este o schimbare semnificativa, in bine. In 2014-2015, din ce imi amintesc, lucrurile aratau cam asa: abia aveam o mana de startupuri, multe din ele repermutand modele de afaceri prezente prin alte piete, cu fondatori putini si slab educati antreprenorial, cu o comunitate de investitori practic invizibila, cateva evenimente de profil abia scotand capul la suprafata, un sistem de acceleratoare si incubatoare aproape inexistent si fara nici o poveste de succes legate de vreun startup local.
Daca derulam rapid in 2019, aceasta realitate arata cam asa: avem deja a doua generatie de fondatori de startupuri, multi dintre ei venind dupa esecuri anterioare care i-au invatat cum sa faca lucrurile mai bine, avem semnificativ de multi bani de investit in piata, fie de la investitori individuali, fie de la fonduri mici si medii, avem o retea de acceleratoare si evenimente de profil deja solida, avem cateva startupuri care au supravietuit primului an, au trecut prin runde de finantare si au gasit o energie de scalare, avem cateva povesti de relativ succes ca exit-uri si avem o poveste solida ca se poate construi o companie de peste un miliard de dolari chiar si din Romania.
Ce urmeaza: cred ca doar lucruri bune. Avem foarte multa inteligenta tehnica in tara, incepem sa avem cat de cat expertiza pe a lansa produse, iar banii care acum cauta proiecte scalabile pot da un impuls puternic sa se lanseze proiecte noi si sa acceleram acest cerc virtuos. Suntem, pe de alta parte, departe de a fi o forta in zona asta, dar eu cred ca anumite etape trebuie oricum parcurse, mai ales la nivel de a crea ecosistem de inovare. Ce ma bucura pe mine direct este ca tot mai multi tineri fondatori de startupuri se uita cu mai mult realism la ce inseamna asumarea rolulul de fondator de startup si pornesc pe drumul acesta mai putin din motivul ca ‘e cool sa ai startup’ si mai mult din unghiul in care au identificat o nevoie pentru o comunitate si se pun sa teste niste posibilie solutii pentru aceasta.
Din experienta acumulata, ce sfaturi ai avea pentru tinerii antreprenori romani?
As vorbi despre un singur lucru, un fel de sfat, dar mai mult o atentionare legata de automatismele noastre umane.
Ca antreprenori mi se pare ca cel mai important ‘skill’ este capacitatea de a ne gestiona reactiile emotionale. Iar una din chestiile majore de care m-am lovit in ultimii ani de lucrat direct cu multi antreprenori inteligenti si foarte ambitiosi tine de felul in care ne asumam vulnerabilitatea. Pentru ca, sa fim clari in privinta asta, antreprenoriatul inseamna din start asumarea faptului ca vei fi expus si supus judecatii celorlalti, iar si ceea ce faci si ceea ce nu faci va avea impact atat in viata ta cat si a oamenilor care au decis sa te insoteasca ca lider.
Sa ma explic.
Vulnerabilitatea de care vorbesc mai sus insemna situatia in care simtim ca nu avem sau suntem ‘destul’ pentru un anumit context, ca nu avem chiar ce trebuie pentru a fi judecati pozitiv de altii. Antreprenoriatul inseamna o stare continua de a ‘nu avea destul’, mai ales la inceput. Nu avem chiar produsul pe care ni l-am dori. Nu avem chiar echipa pe care am vrea-o. Nu avem chiar destui bani sa facem una sau alta etc. Iar situatia asta creeaza fie blocaje de actiune (nu facem anumi lucruri pentru ca asteptam contextul potrivit), fie un exercitiu de a ne fura singuri caciula, doar-doar vom da bine in ochii altora, iar pentru o vreme asta ne va calma anxietatile.
Multi antreprenori inca pornesc la drum cu perspectiva ciudata ca ideea lor de afacere este potrivita si reprezinta cel mai valoros instrument pe care il au, iar produsul pe care il construiesc trebuie sa fie perfect de la inceput. Este o combinatie ciudata de anxietate si aroganta. Iar perspectiva aceasta vine tocmai din nevoia creierelor noastre de a se proteja de expunerea imperfectiunilor noastre, creandu-si un univers imaginar si automanipulativ care sa il protejeze de posibila judecata negativa a altora.
Ca sa va da un exemplu din zona startupurilor tehnologice: majoritatea fondatorilor de startupuri cu care lucram la Tapptitude vin la noi cu ideea de a construi un MVP (‘minimum viable product’) mai mare (si implicit mai scump) decat e cazul, de teama ca daca vor lansa un produs cu mai putine cateva functionalitati nu creeaza destula valoare pentru utilizatorii lor.
Cum se intampla furarea propriei caciuli in acest caz?
– Simplu: acesti fondatori de fapt isi asuma inconstient un risc inutil de mare (investind mai mult in produs, fara nimic validat, amanand lansarea si implicit primirea de reactii din piata) pornind de la doua credinte indoielnice: ca ei stiu de ce au nevoie altii fara a-i chestiona cu adevarat si ca orice lucru in plus creeaza valoare pentru aceia.
Insa realitatea vine de obicei cu alta logica: la inceput solutia la care ne gandim este in diverse grade nepotrivita celor carora li se adreaseaza, dar ea poate fi facuta mai buna primind si integrand feedback-ul din piata. Pe de alta parte,valoarea pe care o solutie o creeaza in viata cuiva este un proces lent si anvoios de descoperire, intelegere, investitie si adecvare.
Iar ce facem noi, ca si consultanti de produs, in asemenea cazuri este un exercitiu de claritate: sa ii ajutam sa constietizeze care sunt riscurile pe care vor sa le testeze cu acel MVP, apoi sa ne uitam la functionalitatile care se leaga direct acele riscuri de testat, iar de aici sa facem un plan de testare in care sa stim foarte clar ce masuram, de ce masuram ce masuram si cu ce vom compara ce iese din masurare. Iar de cele mai multe ori in urma unui asemena exercitiu de claritate, produsul care trebuie lansat devine mai mic, mai agil, cu un focus mai clar pentru utilizator si cu o strategie clara de testare. Urmarea principala pentru fondatori este ca ei reusesc sa isi calmeze anxietatile legate de validare si se concentreaza pe este cu adevarat important in acest context: a intelege cu adevarat ce isi doresc utilizatorii lor si a testa ipotezele unor posibile solutii cu ei direct.
