În evaluarea sa privind evoluția luptelor din Ucraina pe care a publicat-o sâmbătă dimineața, ministerul britanic al Apărării notează că unul dintre elementele caracteristice ale ofensivei declanșate la începutul săptămânii de ucraineni în Herson este avansarea pe un front larg la vest de râul Nipru, pe 3 axe principale de atac.
Britanicii notează că operațiunea are obiective imediate limitate, dar că forțele ucrainene i-au luat probabil prin surpindere pe apărătorii ruși la nivel tactic, profitând de lanțurile logistice slab organizate, precum și deficiențele din administrația și conducerea forțelor armate trimise de Vladimir Putin pe 24 februarie în Ucraina.