PSD se bazeaza pe un nucleu dur de votanti disciplinati si aproape imposibil de influentat cu argumente politice, economice sau de alta natura, insa puterea acestui partid scade pe masura ce creste numarul alegatorilor care merg la vot.
Jocul cifrelor este destul de simplu si ar putea mobiliza electoratul anti-PSD daca alegatorii ar intelege cat de important este sa se prezinte la urne si sa faca o alegere, indiferent ca vorbim despre europarlamentarele din 26 mai, despre prezidentialele de la sfarsitul anului sau despre alegerile locale si parlamentare de anul viitor.
Intrebat de Ziare.com cat de mare este nucleul dur al PSD in acest moment, adica grupul alegatorilor care, din diverse motive, sunt hotarati sa puna stampila pe lista partidului condus de Liviu Dragnea, sociologul Barbu Mateescu a explicat mai intai ca „electoratul PSD este in genere disciplinat, dar aceasta disciplina, inalta la parlamentare, locale sau prezidentiale, scade drastic cu ocazia europarlamentarelor, gradul de mobilizare variind in mod colosal”.
„La alegerile pentru Parlamentul European din anii trecuti, performanta PSD a oscilat considerabil. In mod cert, partidul nu se afla acum la cota din 2014 (2,09 milioane voturi si un scor de 38%), cand avea un presedinte popular, iar Opozitia era dezorganizata si in buna parte demobilizata.
Cel mai probabil, PSD este intre valorile din 2007 si 2009, adica are la dispozitie intre 1,18 si 1,50 milioane voturi (adica intre 23% si 31%) . Nu mi se pare intamplator ca aproximativ in acest palier se afla PSD conform mediei sondajelor de opinie disponibile public. O estimare precisa este greu de realizat, nefiind clar cati votanti traditionali ai PSD se vor indrepta spre Pro Romania in zilele si saptamanile urmatoare”, a adaugat Barbu Mateescu.
Intrebat cum ar putea atrage in urmatoarele zile PSD de partea lui pe cei care sunt nehotarati, sociologul Barbu Mateescu ne-a raspuns: „Ce poate face PSD este sa mareasca intensitatea emotiei in randul straturilor electoratului PSD mai putin dispus sa se prezinte la vot cu ocazia europarlamentarelor”.
Articolul integral pe ZIARE.COM
Sursa: money.ro