Revolut este un fintech britanic, cu sediul princiapl în UK, şi care are peste 960.000 de utilizatori în România.
În momentul de față, toate conturile utilizatorilor aplicaţiei intră sub incidența licenței pentru bani electronici pe care startup-ul o deţine în Marea Britanie.
„Această licență este pașaportată în toate statele Uniunii Europene, însă în cazul puțin probabil al unui Brexit fără acord, pașaportarea sa nu va mai fi posibilă.
Prin urmare, anul trecut, am început să transferăm conturile utilizatorilor din afara Marii Britanii sub licența pentru bani electronici din Uniunea Europeană, respectiv cea pe care o deținem în Lituania.
Licența aceasta nu acceptă ca document de verificare a identității permisul de conducere și de aceea utilizatorilor li s-a cerut să înregistreze în aplicație un alt document – carte de identitate, pașaport sau permis de rezidență.
Până în momentul de față, toți utilizatorii Revolut din România care se înregistraseră utilizând permisul de conducere au fost anunțați că trebuie să încarce în aplicație fotografii ale unuia dintre documentele amintite.
Utilizatorii au fost anunțați de această schimbare în multiple rânduri, atât prin e-mail, cât și direct în aplicație.
”În acest moment, nu există o dată limită pentru înregistrarea noilor documente, dar acest lucru va depinde de discuțiile dintre Marea Britanie și UE și termenii de colaborare care se vor stabili”, au explicat reprezentanţii Revolut pentru StartupCafe.ro.
Cu alte cuvinte, utilizatorii care s-au înregistrat cu alte acte în afara de paşaport sau carte de identitate ar trebui să îşi actualizeze datele în aplicaţie, cât mai curând, pentru a evita o posibilă suspendare a conturilor după Brexit.
Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat joi acceptul formal pentru acordul privind Brexit, ultimul pas în procesul retragerii Regatului Unit din blocul comunitar.
Odată cu acest pas începe o perioadă de tranziţie post-Brexit care se va încheia în 31 decembrie 2020. În practică puţine lucruri se vor schimba în acest interval de timp, când Regatul Unit va continua să aplice regulile blocului comunitar, dar fără să participe la procesul decizional al UE, timp în care Londra şi Bruxellesul vor trebui să negocieze relaţia lor viitoare.
Sursa:startupcafe