„Astăzi, în plen, la ora 16.00, când va începe şedinţa, voi căuta să prind momentul în care să-mi anunţ demisia din funcţia de preşedinte al Senatului în mod oficial. Acest lucru nu se face decât în plenul Senatului, pentru că au fost persoane care m-au întrebat dacă voi face acest gest şa şedinţa Biroului Permanent. I-am anunţat pe colegii din Biroul Permanent, cum e şi normal, dar pentru ca demisia să fie regulamentară, ea se face în plenul Senatului”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Încă de săptămâna trecută, Călin Popescu Tăriceanu anunţase că va demisiona din funcţia de preşedinte al Senatului, atunci când a declarat şi că ALDE iese de la guvernare şi formează o alianţă cu Pro România pentru susţinerea candidaturii independente la prezidenţiale a lui Mircea Diaconu.
Sursa: mediafax.ro