Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

ANSWEAR.ro a ajuns la o cifră de afaceri de aproximativ 22 de milioane de EUR

În 2019, ANSWEAR.ro a înregistrat o creștere cu 35% a business-ului, ajungând la o cifră de afaceri de aproximativ 22 de milioane de EUR. Rezultatele excelente au fost generate mai ales de creșterea valorii medie a coșului de cumpărături, dar și de amplificarea numărului de comenzi cu 30%.

”Eforturile noastre în 2019 au fost concentrate în direcția adăugării de noi branduri în portofoliul ANSWEAR. Această dezvoltare a varietății de branduri și produse a dus la creșterea coșului mediu de cumpărături în magazinul nostru online. Printre brandurile nou aduse în portofoliu se numără Stuart Weitzman, Tommy Sport, Twinset, Coach, Iceberg, Red Valentino, Patrizia Pepe, Mou, Karl Lagerfeld, Dsquared2, Colmar. De asemenea, valoarea coșului mediu a crescut și datorită faptului că zona de User Experience a fost îmbunătățită foarte mult, la fel și mecanismele de recomandare a produselor similare și complementare”, spune Raluca Radu, Country Manager ANSWEAR România.

La finalul anului 2019 s-au înregistrat până la 30.000 de comenzi pe lună, cu o valoare medie a coșului de cumpărături de 320 lei. Cea mai mare comandă a fost de 21.000 lei și a fost înregistrată în luna septembrie.

Din cele 7 țări în care activează retailerul polonez, în 2019 România a fost a doua piață din punct de vedere al volumului de vânzări pentru ANSWEAR, situându-se imediat după țara-mamă, Polonia.

Cele mai vândute branduri ale anului 2019 au fost Tommy Hilfiger, Tommy Jeans, Guess Jeans, Medicine, ANSWEAR, adidas Originals, Calvin Klein Jeans și New Balance. O mare creștere pe final de an a fost înregistrată pentru brandurile Dr. Martens, Moon Boot, UGG și Polo Ralph Lauren. 

Categoriile de produse care s-au vândut cel mai bine au fost paltoane, jachete și canadiene, pantofi sport, cizme și botine, dar în 2019 s-a observat o creștere a vânzărilor și în categoria de rochii odată cu diversificarea ofertei de branduri și produse pe această categorie. 

”Clienții noi ne aleg datorită ofertei de produse de la brandurile de top pe care le avem în portofoliu. Prețurile sunt corecte, atractive și vin la pachet cu avantaje suplimentare pentru cei care sunt clienți fideli prin programul nostru de loialitate – ANSWEAR Club. Acest program convinge foarte mulți clienți să revină pe site. 10% din valoarea fiecărei comenzi se întoarce în contul clientului sub formă de puncte de loialitate, prin care se pot reduce prețurile produselor cu până la 50%.

Avem clienți din toate județele țării, iar numărul clienților din afara Bucureștiului a crescut mult de la un an la altul. Orașele unde am avut cele mai mari volume de vânzări, în afară de capitală, sunt Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Constanța”, mai spune Raluca Radu, Country Manager ANSWEAR România.

Cea mai mare rată de creștere a volumelor de vânzări pe parcursul anului 2019 s-a înregistrat în județul Brașov, cu 81% mai multe comenzi în 2019 față de 2018. Alte județe în care  ANSWEAR.ro  a devenit mult mai popular decât cu un an înainte sunt Oradea, Arad, Prahova și Sibiu.

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.