Cine este Alex Mang?
Alex Mang. Un fel de Bruce Wayne și Batman, dar ale cărui „arme” sunt cu software-ul, securitatea și arhitecturile scalabile în cloud. Și foarte, foarte multe linii de cod. Concret, ultimii 20 de ani mă caracterizează deopotrivă ca programatorul tipic, un introvertit incurabil, cât și ca tipul ieșit din comun de extrovertit.
Astfel, dacă experiența de 20 de ani mă recomandă mai degrabă ca fiind dezvoltator software, cea mai multă lume mă cunoaste ca featured speaker la evenimente internaționale, printre care Microsoft Ignite în Atlanta și Orlando în Statele Unite, Techorama în Olanda și Belgia, Ignite The Tour în Hong-Kong și Paris, IglooConf în Helsinki, Microsoft Tech Summit în Varșovia și Budapesta, și foarte multe altele.
Ai fost pe rând software developer, R&D Manager și acum ești CEO-ul și fondatorul unei companii IT.Ce te-a determinat să îți începi propriul business?
Cred cu tărie că această evoluție a carierei și concluzionarea ei în antreprenoriat a fost una absolut normală. Totuși, nu mă refer la genul de evoluție în care o motivatie intrinsecă mă îndeamnă să fiu propriul șef. Business-ul pe care-l reprezint, KeyTicket Solutions, face parte din grupul de firmei decIT & KeyTicket, înființat de părinții mei în urmă cu 30 de ani. Așadar, dintr-o familie de profesori universitari în calculatoare, au rezultat doi absolvenți de Calculatoare. Sora mea, Claudia, a preluat frâiele executive ale business-ului, iar eu partea tehnică, iar KeyTicket Solutions este rezultatul unui proces continuu de inovare și reinventare a companiei.
Ce este KeyTicket Solutions? Ce aduceți nou în zona companiilor de IT?
Pentru a întelege KeyTicket Solutions, trebuie mai întâi să înțelegi povestea celor 20 de ani înainte de înființarea companiei. În 1991 a fost înființată compania DEC-IT, o companie inovativă specializată în dezvoltarea de soluții IT integrate și sisteme de securitate, având cea mai vastă și îndelungată experiență din acest domeniu. DEC-IT are un portofoliu impresionant de parteneri strategici care au beneficiat alegând nu doar soluții IT la cheie, ci și dezvoltarea integrată în sisteme complexe de management. Concret, DEC-IT a implementat ca premieră în Romania, prima soluție de ticketing pentru ski cu tehnologia RFID in 2004, la pârtia de la Șuior din Maramureș, precum și prima soluție de ticketing pentru stadioane cu tehnologie RFID în Timișoara, la stadionul „Dan Păltinișanu” în 2005. Ca o paralelă, tot în acest an s-a inaugurat unul dintre primele stadioane din Germania care au folosit aceeași tehnologie RFID, Allianz Arena. Tot DEC-IT a implementat pentru Steaua București, în 2007, cea mai complexă soluție de ticketing și acces la stadioane din Romania, incluzând extinderi pentru urmărirea spectatorilor, triplă supraveghere video, e-ticketing, BI-ticketing și prepaid catering.
Totuși, perioada anilor 2010 și 2011 a reprezentant un moment de cotitură pentru DEC-IT, pentru deciziile strategice pe care le-am luat ca urmare a tehnologiilor cloud emergente. Înțelegând încă de pe atunci importanța schimbării strategiei de business și a potențialului tehnologic al cloud-ului în contextul produselor companiei, am înființat KeyTicket Solutions cu dorința de a concetra know-how-ul și experiența dezvoltării soluțiilor de securitate fizică într-o companiei care să se dedice în exclusivitate produselor software cloud.
În mod indiscutabil, decizia modificării soluțiilor existente în servicii de tip managed care se folosesc de arhitecturi scalabile, redundante și extrem de performate, toate rulate în cloud-ul Microsoft, a fost una înțeleaptă. Înca de pe atunci compania a fost recunoscută ca fiind Microsoft BizSpark și una dintre puținele companii Microsoft BizSpark Plus din România, partener de încredere Microsoft cu competențe în dezvoltarea software (Application Development), în soluții cloud (Cloud Platform – Azure), soluții pentru companii mici și mijlocii (Small and Midmarket Cloud Solutions) și analiză de date (Data Analytics). Mai mult, KeyTicket Solutions este un consilier de încredere al Microsoft pentru tehnologia Azure, echipa de dezvoltatori și arhitecți având săptămânal întâlniri cu echipele de produs din Microsoft Corp. în Redmond pentru a oferi feedback și a stabili direcțiile de dezvoltare ale produselor Microsoft.
Sunteți de peste 8 ani pe piață. Care sunt cele mai mari proiecte realizate și ce planuri aveți pentru viitor?
În fapt, experiența reală în cloud ne este dovedită și de dorința clienților noștri de a le furniza consultanță în Azure, lucru care ne-a determinat să migrăm parțial de la modelul tipic de business dezvoltator independent de software, la unul care oferă consultanță și outsourcing.
Astfel, fie că e vorba de securitate, DevOps, arhitecturi scalabile, scenarii de cloud hibrid sau cursuri avansate de Microsoft Azure și Microsoft 365, avem plăcerea să ajutăm clienți de renume, printre care se numără companii precum Adobe, Citrix, Boeing, UiPath, diverse companii federale din Statele Unite și multe altele.
Realitatea este că în timp ce multe companii folosesc în mod regretabil terminologia de cloud în denumirile lor sau în materialele pompoase de marketing, KeyTicket Solutions este în mod real una dintre puținele companii din România care nu numai că dezvoltă software de calitate în cloud, însă și înțelege cum functionează cloud-ul și cum să se folosească la maxim de potențialul acestuia.
Iar confirmarea capacității noastre este dată nu numai de certificări, competențe și clienți fericiți, dar din dorința arzătoare a vendorilor de cloud de a ne afla părerea și de a le influența viitorul produselor lor.
Ce challenge-uri ai avut în crearea acestei companii?
Dacă primii 10 ani au definit compania ca fiind una dezvoltatoare de soluții software cloud, aștept cu nerăbdare următorii 10 ani: am convingerea că cercetarea activă pe care o facem azi în inteligență artificială, realitate mixată și soluții IoT de tip edge, incluzând chiar și inteligență artificială în edge, va fi determinantă pentru viitorul companiei și pentru asigurarea unui boom inovativ produselor noastre.
Realist vorbind, efortul pe care l-am depus în ultimii circa 5-7 ani în a convinge clienții că așa-zisa infrastructură de sub birou nu se poate defini ca fiind un datacenter și cu atât mai mult unul sigur, dar și că un datacenter la furnizorul preferat de site-uri hostate despre care ai auzit de la un prieten din liceu nu înseamnă cloud, va rămâne constant și în următirii ani. Discuția însă, va fi probabil alta.
Poate să fie greu de conceput acum, însă este numai o chestiune de câțiva ani până când tehnologiile de stocare fără eșec a datelor, de infrastructuri virtualizate ori de infrastructuri redundante bazate pe containere și clustere Kubernetes (care azi par extrem de sofisticate pentru cei mai mulți) vor deveni simple lucrări de instalație… însă în termeni IT. Cloud-ul va fi văzut ca un bun comun, luat pur si șimplu de la sine peste câțiva ani. Atunci însă, efortul nostru va fi depus în termeni de responsabilizare a utilizării capabilităților tehnologice, astfel încât produsele să fie exploatate deopotrivă în mod eficient, cât și etic și moral.
Pe scurt, cred cu tărie că una dintre cele mai mari provocări rămâne convingerea viitorilor clienți de a investi în tehnologii care par a fi desprinse dintr-o carte Science Fiction de-a lui Asimov – de altfel, produsele inovative și tehnologiile bleeding-edge ne caracterizează și fac parte din firea KeyTicket Solutions.
Care e viziunea ta asupra mediului de business din România ?
Având o îndelungată activitate pe piața românească, pot cu încredere să mărturisesc că în pofida tendinței clare de europenizare a pieței, mediul de business românesc se încăpățânează să nu se maturizeze: nu-i place să fie responsabil, nu-i place să fie tras la răspundere și nu-i place să fie realist. Chiar și în IT ne lovim încă de un grad ridicat de analfabetizare digitală care atrage după sine o lipsă de înțelegere a funcționării sistemelor.
Astfel, simplul calcul al unui service level agreement și mai ales înțelegerea impactului creșterii „numărului de nouăuri” în reprezentarea disponibilității unei infrastructuri, în proporție directă cu prețul unui contract lasă multor antreprenori din alte industrii impresia unei tentative de speculă – lucru pe cât se poate de fals. În continuare, abordarea prietenului din liceu pentru a „rezolva” sistemul de operare al colegei de la secretariat rămâne o soluție viabilă pentru prea mulți antreprenori, iar compararea exclusivă a costului capital fără considerea costului operațional al unei infrastructuri, al unei investiții ori al unui produs sau serviciu rămâne o greșeală mult prea frecventă în rândul antreprenorilor români.
Pe șleau, prețul cel mai mic rămâne încă factor decizional pentru prea mulți, și tot de atâtea ori reprezintă și unicul motiv de eșec al unui produs sau serviciu IT achiziționat, iar exemplele care susțin această regretabilă situație sunt suficiente.
Cu toate acestea, este refreshing să vezi tot mai mulți oameni pe piață care fac doar ceea ce se pricep, și o fac extrem de bine. Fie că vorbim de cloud, de dezvoltare software, de Dezvoltare hardware, de securitate, de design, de user-experience, de consultanță în integrare de sisteme, de management în IT ș.a.m.d., există un bazin vast de talent încă insuficient exploatat și care par să aibă capacitatea de a întelege modelul de funcționare al unui business. Mă refer întocmai genul de oameni care sunt experți în ceea ce fac, dar nu au încercat calea antreprenoriatului.
Din experiența acumulată, ce sfaturi ai avea pentru tinerii antreprenori români?
Acestora, le recomand să nu caute sa fie șefi, ci să caute să rezolve o problemă! Apoi s-o rezolve cu pasiune, iar în timp ce fac acest lucru, să mulțumească echipei fără de care nu ar putea face nimic, familiei care a sacrificat prea mult pentru a le permite să-și canalizeze pasiunea pentru înființarea unui business, dascălilor care au dus la formarea sa ca individ și mai ales lui Dumnezeu pentru puterea pe care le-a dăruit-o și șansa de care se pot bucura.