Adrian Oros a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a primit răspuns de la autorităţile europene ca sumele neutilizate şi care erau destinate pentru dezvoltarea rurală să fie dirijate în măsuri de sprijin pentru fermieri. Astfel, România va avea la dispozitie 80 de milioane de euro iar valoarea maximă a sprijinului este de 5.000 de euro la fermieri şi 50.000 de euro la procesatori.
Am primit o comunicare a Comisiei prin care ne spune că s-a aprobat modificarea regulamentului 1305/2013, privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, referitor la măsuri specifice, temporare, excepţionale, ca răspuns privind răspândirea Covid-19. Le-am cerut acest lucru la sfârşitul lunii martie, s-a aprobat, astfel încât sumele pe care nu le-am utilizat până acum, nu au fost accesate, să le putem dirija în măsuri de sprijin care au aplicabilitate până în 31 decembrie 2020. Beneficiarii sunt cei mai afectaţi fermieri şi agricultori de această criză, vom lucra acum să definim condiţiile de eligibilitate şi eventual criteriile de selecţie astfel încât să fie obiective şi nediscriminatorii pe baza dovezilor disponibile. Sprijinul va avea forma unei sume forfetare, iar rambursarea ulterioară de către Comisie se face în conformitate cu creditele bugetare şi sub rezerva disponibilităţii fondurilor”, a transmis Adrian Oros.
Ne este permis să cheltuim cu această măsură până la 1% din total alocare fonduri pentru dezvoltare rurală. Adică, în cazul României 80 de milioane de euro, cam atât mai aveam noi, între 72 şi 80 de milioane de euro mai aveam neutilizate din măsuri care au fost mai puţin accesate. Valoarea maximă a sprijinului este de 5.000 de euro la fermieri şi 50.000 de euro la procesatori. Astea vin în completare la sumele care vor fi destinate celor afectaţi de secetă unde acolo discutăm de bani din bugetul naţional atunci când evaluările vor fi definitivate şi vom găsi o modalitate, o schemă de sprijin nediscriminatorie”, a explicat ministrul Agriculturii.