Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Apel pentru suspendarea drepturilor pasagerilor. 12 state din UE s-au aliat

Dacă sperai că vei primi banii înapoi pe biletele de avion pe care nu le-ai mai putut folosi din cauza pandemiei de coronavirus, s-ar putea să nu ai noroc. 12 state membre ale Uniunii Europene s-au aliat şi cer Comisiei Europene să suspende temporar drepturile pasagerilor.

Grupul este condus de Franţa şi Olanda, cărora  li s-au alăturat, printre alţii, Grecia, Bulgaria, Polonia şi Portugalia. Ei au trimis o scrisoare la Bruxelles în care cer ca operatorii aerieni să poată oferi vouchere în schimbul banilor.  Spun că în caz contrar, numeroase companii aeriene nu vor supravieţui crizei coronavirus. Numeroşi clienţi sau plâns că operatorii aerinei nu vor să le dea banii înapoi. Printre aceştia şi Air France şi KLM, în ciuda ajutorului de 11 miliarde de euro primit de la guvernele Franţei şi Olandei.

Ieri, Comisia Europeană, prin vocea Adinei Vălean, comisarul pentru Transporturi, a transmis că voucherele pentru moment nu sunt o alternativă, potrivit legisalţiei europene, iar pentru a deveni una, trebuie mai întâi să fie mai atractive. La rândul ei, Organizaţia Europeană a Consumatorilor, spune că nu este în sarcina pasagerilor să salveze companiile aeriene.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: mediafax.ro

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.