Compania Tesla va reduce salariile şi va diminua programul tuturor angajaţilor, dat fiind impactul pandemiei de coronavirus, scrie cnbc.com, citând un mail care a circulat în interiorul companiei. Reducerile de salarii vor fi valabile până la sfârşitul celui de-al doilea trimestru.
„Vom continua să derulăm doar operaţiunile necesare şi vom reduce producţia în SUA până pe data de 4 mai. Începând de luni, 13 aprilie, vom implementa mai multe măsuri în cadrul planului de reducere a costurilor. Salariile angajaţilor din SUA vor fi reduse astfel: pentru posturile de vicepreşedinte şi poziţiile superioare veniturile vor fi diminuate cu 30%, pentru directori şi poziţiile superioare va exista o scădere cu 20%, iar pentru restul angajaţilor scăderea va fi de 10%”, a comunicat conducerea Tesla angajaţilor. Totodată, vor fi diminuate veniturile angajaţilor Tesla din alte ţări. Măsurile vor fi comunicate, în fiecare caz în parte, de conducerea locală, se menţionează în e-mail.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Sursa: mediafax.ro