Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Ludovic Orban: capacitatea de testare crește constant am cumpărat 20 de aparate la nivel național, altele cumpărate de spitale

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, la finalul întâlnirii de lucru cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, că a ” apărut un material despre un contract cadru a ONAC cu o firmă din Giurgiu fără istoric și experință, am cerut un control Ministerului Finanțelor. Dacă nu s-a respectat legea, persoanele implicate vor răspunde.

Voi chema partidele la consultări și vom discuta despre alegerile locale.”

”Prioritate la testare va avea personalul medical .Vor veni săptămâni și mai grele, vor fi cazuri critice, dar vom ieși întăriți, a precizat ministrul Sănătății.

Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban și ministrul sănătății, Nelu Tătaru #LudovicOrban #NeluTataru #MinisterulSanatatii

Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban și ministrul sănătății, Nelu Tătaru#LudovicOrban #NeluTataru #MinisterulSanatatii

Gepostet von Guvernul României am Freitag, 27. März 2020

Principalele declarații ale premierului:

  • Am ținut să fiu personal prezent la instalarea în funcție
  • În cadrul ședinței am discutat prioritățile pentru Minister în perioada următoare
  • Păstrăm aceleași direcții de acțiune
  • Reducerea răspândirii virusului, întărirea DSP-urilor, pregătirea spitalelor pentru a pregăti pacienții
  • Am discutat măsuri pentru a preveni infectarea în spitale
  • Despre urgența achiziționării de echipamente de protecție care să protejeze pe cei din sistemul de sănătate publică
  • I-am transmis personal dlui ministru Tătaru să distribuie echipamente de protecție și dezinfectanți și către medicii de familie și medicii din ambulatoriu
  • Dl Tătaru e deja în dispozitivul de lucru, îl cunoaște foarte bine

Nelu Tătaru:

  • Sunt un om care a venit din teritoriu. La nivel local trebuie schimbate multe lucruri, trebuie reinițiate anumite proceduri
  • Noi ca minister avem două direcții: una urgentă – prevenția și tratarea COVID, și a doua – tratarea pacienților care nu au Covid
  • Vom asigura testele pentru cei care intră în protocolul de testare
  • Prioritate la testare va avea personalul medical
  • Vor veni săptămâni și mai grele, vor fi cazuri critice, dar vom ieși întăriți

Întrebări din partea jurnaliștilor:

Q: De ce și-a dat demis Costache?


Orban: Din motive de natură personală și profesională. În ce privește demiterea doamnei Bumbac, ea era delegată, nu prin concurs. Consider că noul ministru trebuie să propună secretarul general, care e mâna dreaptă a ministrului.

Q: Pe o scară de la 1 la 5, cum descrieți România în lupta cu coronavirus?


Orban: Uitați-vă la date: numărul de cazuri comparativ cu Spania și Italia, noi avem puțin peste o mie, celelalte au zeci de mii. România a luat măsuri imediat extrem de serioase. Imediat după anul nou chinezesc în România nu a existat nici o îmbolnăvire. Mai avem o specificitate: s-au întors peste 200.000 de români din țări foarte afectate. Dacă nu am fi luat mnăsurile severe de carantinare, cazurile ar fi fost mult mai multe.

Noi am introdus anchetele epidemiologice rapide, ceea ce a dus la limitarea răspândirii. Am luat multe măsuri înaintea altor țări, precum închiderea școlilor, și au dat rezultate. Protejarea persoanelor în vârstă, care a fost o preocupare de la începutul epidemiei, e foarte mic în raport cu celelalte state europene

Aș prefera să nu mă refer la cazuistică, suntem la un număr relativ mic de decese, sub mortalitatea din alte țări. De regulă, cei decedați aveau și alte afecțiuni. Multe decese sunt provocate de alte afecțiuni. Capacitatea de diagnosticare a fost limitată, România nu a fost pregătiră, am plecat de la un Real Time PCR.

Din fericire, prin UNIFARM putem crește capacitatea de testare. Am adus aparate PCR de la universități, laboratoare de cercetare, ANSVSA, am cumpărat 20 de aparate la nivel național, altele cumpărate de spitale. Capacitatea de testare crește constant.

Nu putem stabili persoanele care sunt diagnosticate în mod aleator. Poveștile care circulă că testăm noi prin selecție 10.000 de oameni sunt povești

Există criterii clare de testare. Noi am pus în acord capacitatea de diagnosticare

Q: Ce măsuri ar fi trebuit să fie luate pentru ca epidemia să nu ajungă în atâtea spitale?


A: Spitalele sunt cu mai multe subordonări. În spitalele din prima linie și a doua linie nu au apărut cazuri. Au apărut cazuri în spitalele subordonate local. Uneori de vină au fost managerii, alteori unele cadre, alteori precaritatea mijloacelor de protecție a medicilor.

Noi am luat măsuri – triajul de exemplu. Am cerut secții speciale pentru cei suspecți. Din păcate nu s-au respectat unele reguli. La Spitalul Universitar – a fost o persoană cu simptome de coronavirus, dar s-a întârziat 48 de ore punerea diagnosticului.

Q: Ați găsit nereguli la achizițiile de materiale de protecție?


A: A apărut un material despre un contract cadru a ONAC cu o firmă din Giurgiu fără istoric și experință, am cerut un control Ministerului Finanțelor. Dacă nu s-a respectat legea, persoanele implicate vor răspunde.

Voi chema partidele la consultări și vom discuta despre alegerile locale.

Q: De ce era trecut Gheorghe Flutur ca medic la testare?


A: Gheorghe Flutur a fost testat pentru că era contact într-o anchetă epidemiologică. E tratat ca orice pacient. Orice speculație legată de acest subiect e cinică. Mi s-a părut că avut o conduită corectă.

Orice persoană trebuie să respecte regulile, recomandările formulate de specialiști și măsurile dispuse.

Q: România ce aduce în plus față de China în privința măsurilor luate?


A: O comparație cu China nu e potrivită. Am urmărit măsurile care au luat rezultate pozitive în alte țări

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.