După victoria în scrutinul parlamentar anticipat şi aprobarea în principiu a Acordului Brexit în Camera Comunelor, Boris Johnson intenţionează să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020.
Acordul Brexit va trebui ratificat şi de Parlamentul European. Guy Verhofstadt, negociatorul PE privind Brexit, a avertizat că Parlamentul European ar putea bloca Acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană din cauza nerespectării de către Guvernul de la Londra a drepturilor cetăţenilor europeni. „Toată lumea presupune că Parlamentul European îşi va da automat consimţământul pentru Acordul Brexit. Dar acest lucru nu se va întâmpla dacă nu vor fi soluţionate mai întâi problemele referitoare la drepturile cetăţenilor. Cetăţenii nu trebuie să devină victime ale Brexit”, a declarat recent Guy Verhofstadt.
Boris Johnson a semnalat că intenţionează să renunţe la perioada de tranziţie post-Brexit şi că ar vrea să obţină până la sfârşitul anului 2020 un acord comercial cu Uniunea Europeană. Oficialii UE au avertizat că perioada de negocieri ar fi prea scurtă. Renunţarea bruscă de către Marea Britanie la reglementările UE, fie imediat după producerea Brexit, fie la finalul perioadei de tranziţie, şi lipsa unui acord comercial cu Uniunea Europeană ar putea genera probleme semnificative pentru ambele părţi, în principal în privinţa traficului bilateral de mărfuri, a transporturilor şi tranzacţiilor financiare.
Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a avertizat că încheierea perioadei de tranziţie fără un acord Brexit va afecta mult mai mult Marea Britanie decât Uniunea Europeană. „În cazul în care nu ajungem la un acord până la sfârşitul anului 2020, vom ajunge din nou la o situaţie de tip marginea prăpastiei, iar acest lucru ar afecta în mod clar interesele noastre, dar va afecta Marea Britanie mai mult decât Uniunea Europeană, deoarece UE va continua să beneficieze de piaţa comună din uniunea vamală şi de cele 70 de acorduri internaţionale semnate cu partenerii noştri. Dar oricum nu este în interesul nostru. Vom organiza aceste negocieri pentru a obţine cele mai multe rezultate într-o perioadă scurtă. Pe 1 februarie, vom fi pregătiţi să oferim un mandat de negocieri”, a declarat Ursula von der Leyen.
În afară de problemele comerciale, Marea Britanie riscă să se confrunte cu o criză internă, în condiţiile în care politicieni din Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor pledează pentru independenţă, pe fondul nemulţumirii faţă de ieşirea ţării din Uniunea Europeană. Premierul britanic, Boris Johnson, i-a transmis recent prim-ministrului scoţian, Nicola Sturgeon, că se opune unui nou referendum privind independenţa Scoţiei, dar liderul de la Edinburgh a cerut respectarea dorinţei scoţienilor. După scrutinul parlamentar britanic, Nicola Sturgeon a declarat că mandatul parlamentar primit de Partidul Naţional Scoţian (SNP) trebuie respectat. „Am transmis clar că mandatul SNP de a le oferi oamenilor o şansă trebuie respectat, la fel cum se aşteaptă şi el ca mandatul lui să fie respectat”, a afirmat Nicola Sturgeon. Partidul Naţional Scoţian (SNP) a obţinut 48 de locuri în Camera Comunelor, un fapt fără precedent. Majoritatea locuitorilor Scoţiei s-au pronunţat în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană în referendumul britanic privind Brexit din 2016.
Premierul scoţian Nicola Sturgeon, liderul SNP, insistă ca Scoţia să organizeze un nou referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie, iar rezultatul scrutinului parlamentar britanic arată că scoţienii împărtăşesc această dorinţă. Scoţia a organizat în anul 2014 un referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie. Peste 55% dintre scoţieni s-au pronunţat atunci împotriva independenţei. În contextul Brexit, rezultatul ar putea fi acum în favoarea independenţei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Sursa: mediafax.ro