Libertatea de expresie vs. disciplină de partid, așa începe postarea lui Stelian Ion, deputat USR de Constanța, în care acuză „executarea ritualică a unor membri care și-au permis să critice conducerea” , acuzând conducerea partidului că preferă astfel de acțiuni în detrimentul organizării partidului și a viitoarelor acțiuni pentru alegerile locale .
USR este fragmentat, dezbinat, iar ultimele decizii ale conducerii de sancționare a unor membri incomozi nu fac decât să accentueze aceste probleme. După o ședință a Biroului Național, care a început seara trecută și s-a încheiat azi dimineață, în jurul orei 2, bilanțul arată astfel: o excludere, două suspendări pentru un an, o suspendare pentru 6 luni și o suspendare pentru 3 luni. Iar săptămâna trecută a mai avut loc o excludere.În loc să discutăm despre alegerile locale care ne bat la ușă, despre creșterea coeziunii partidului, despre adoptarea unor proceduri interne și despre profesionalizarea partidului, aspecte care să ne ușureze tuturor munca, prioritatea conducerii USR o reprezintă „executarea ritualică” a unor membri care și-au permis să critice conducerea.
USR nu a fost niciodată un partid cuminte, liniștit, tăcut, comod. Pentru că luptam pentru principiile noastre eram numiți de pesediști în fel și chip: naziști, extremiști, golani… Acum, cei care luptă la fel de dur în interiorul partidului pentru principiile lor sunt numiţi de către cei criticați „cămăși brune”. Ce ironie!Aud din ce în ce mai des mesajul: „Nu ne interesează luptele voastre interne, rezolvați-vă problemele în interior și nu vă mai atacați public”. Rufele murdare se spală în familie. Ne transmit aceste mesaje alegătorii noștri, care doresc să ne vadă uniți în lupta împotriva sistemului, pentru reformarea statului român.
Parțial au dreptate.
Din punctul meu de vedere, pe oameni ar trebui să îi intereseze problemele interne din interiorul partidelor. Asta pentru că partidele nu sunt „familii” și nici grupuri de prieteni, ci sunt adevărate instituții publice, organizații din care sunt selectați și promovați conducătorii țării. Societatea nu se guvernează singură, se guvernează prin intermediul partidelor. Partidele meritocratice și oneste promovează conducători competenți și onești, în timp ce formațiunile corupte promovează conducători corupți. Nu toate partidele sunt la fel, deși unii promovează foarte mult această idee care descurajează oamenii să intre în politică.Un partid nu este un scop în sine, ci este un mijloc, un instrument de a administra țara în folosul celorlalți, nu în folosul partidului.
România a ajuns să se scalde în mizerie și subdezvoltare după atâția ani de la revoluție pentru că societatea românească nu a reușit să-și aleagă niște conducători competenți și mai ales onești. Partidele au fost construite la fel și au funcționat după aceleași principii oligarhice. Partidele care au apărut în politică având la bază niște principii solide, fie au dispărut destul de repede, fie au împrumutat modul de organizare și reflexele vechilor partide.Odată cu înființarea USR, s-a generat un nou val de politicieni care promite să schimbe din temelii clasa politică, să reformeze instituțiile, să pună preț pe onestitate, competență, meritocrație, transparență.
Pe măsură ce partidul se mărește, încep să apară tot felul de divergențe de idei. De la conflicte minore, lucrurile degenerează, se formează bisericuțe, grupuri, grupări, facțiuni care intră în conflict pe te miri ce. De la chestiuni ideologice până la chestiuni subiective, chiar personale, lipsite de relevanță. Un abuz al unei grupări naște o reacție sau un abuz din partea altei grupări. Sunt chestiuni care apar în viața oricărei organizații.Freamătul din USR nu este despre câteva sancțiuni sau despre niște mofturi ale unor indivizi gălăgioși. Este despre conflictul dintre două tipuri de culturi organizaționale. Unul bazat pe o democrație internă veritabilă, cu dezbateri lungi, obositoare, aparent ineficiente, în care părerea membrilor de la bază contează și un alt tip de organizare internă, centralizată, ierarhică, rigidă, cvasimilitarizată, în care ordinele nu se discută, se execută, iar cine nu le respectă întocmai este înlăturat.
Freamătul din USR nu este despre câteva sancțiuni sau despre niște mofturi ale unor indivizi gălăgioși. Este despre conflictul dintre două tipuri de culturi organizaționale
Sunt foarte mulți în USR cei care cred că modalitatea clasică de organizare a partidelor politice, piramidal, de sus în jos este falimentară și de evitat pentru că ne va transforma la un moment dat într-un partid ca toate celelalte. Sunt alții care, dimpotrivă, consideră că zgomotul opiniilor contrare trebuie evitat cu orice preț, pentru că „acum nu mai suntem ONG, suntem partid în toată regula”, înțelegând prin aceasta că trebuie să fim un partid ca celelalte partide.
Dar în celelalte partide, persoana și opinia liderului suprem sunt sacrosancte. Le-ai pus sub semnul întrebării, te-ai ars. Excludere scrie pe tine. Dai în președinte, dai în partid. Dai în partid, dai în România și în speranțele romanilor. Reflexe păguboase care ni s-au transmis genetic din alte vremuri. Opoziția din partid e numai bună de decor. Puterea nu se împarte înțelept, ci se acumulează cu mână forte și se distribuie camarilei. Oricât de incompetent sau lipsit de caracter ar fi un personaj, el e promovat pe bază de fidelitate. Dacă te poți baza pe el, e valoros, dacă nu, trebuie înlăturat pentru că devine un pericol. Sunt preferați lingușitorii, nu cei care încearcă să ajute având o judecată critică. Conducerea nu greșește niciodată. Sau, dacă greșește, nu o recunoaște la nivel intern si, cu atât mai puțin, public; pentru că lucrul acesta este considerat un semn de slăbiciune. Asta până când greșește grav și vin cei care au susținut activ vechea conducere sau au tăcut complice să îi ia locul și să promită reforme interne.
Da, suntem nou-veniți în politică, dar asemenea persoanelor sănătoase purtăm toți bacilul Koch. Suntem oameni și nimic din ce este omenesc nu ne este străin… Bacilul ăsta așteaptă doar un mediu prielnic pentru a se manifesta și pentru a afecta încet-încet toată organizația.
Lipsa unor mecanisme puternice de „check and balance”, descurajarea criticii, încurajarea formării unor facțiuni, lipsa unor strategii care să sporească coeziunea, ignorarea problemelor reale, băgarea gunoiului sub preș, urmărirea obținerii puterii interne prin mijloace care slăbesc organizația, folosirea comunicării partidului pentru reglarea disensiunilor interne, sancționarea membrilor celor mai vocali ai opoziției interne – toate aceste sunt simptome îngrijorătoare.
