Cele două companii sunt Uber şi Bolt, au declarat pentru MEDIAFAX surse din industrie.
Alexandru Petrescu spune că avizele au fost eliberate într-un termen mult mai rapid decât termenul limita prevăzut de lege, astfel încât administraţia publică să contribuie în mod eficient la creşterea nivelului de mobilitate conectată şi competitivă!
Activitatea companiilor de ridesharing a fost reglementată în vara acestui an, prin Ordonanţă de Urgenţă.
Sursa: mediafax.ro