Decizia a fost luată pentru ceea ce Washingtonul a reclamat ceea ce consideră a fi subvenţii ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus, SUA ameninţând declanşarea unui război comercial transatlantic, pe măsură ce economia globală se clatină.
OMC a constatat că, atât Airbus, cât şi rivala sa americană Boeing au primit subvenţii ilegale de miliarde de dolari, fiind vorba despre cea mai mare discută comercială corporativă din lume, cu o durată de peste un deceniu.
Înainte ca orice tarife să poată fi impuse, organul OMG de soluţionare a litigiilor trebuie să adopte, în mod oficial, raportul tribunalului de arbitraj, într-un proces preconizat să dureze între 10 zile şi 4 săptămâni.
Următoarea întâlnire este programată în 28 octombrie, dar Washington ar putea solicita o şedinţă specială la 10 zile după publicarea raportului tribunalului de arbitraj.
Analiştii susţin că orice nouă dispută ameninţă să înrăutăţească schimburile comerciale transatlantice care sunt deja tensionate de tarifele vamale suplimentare introduse de Washington pentru importurile de oţel din UE şi de ameninţările privind introducerea unor tarife suplimentare pentru automobilele europene.
Ca reacţia, UE a declarat, miercuri, că acţiunea Statelor Unite de a impune sancţiuni comerciale asupra importurilor din UE va fi neproductivă şi ar risca să provoace daune pe ambele ţărmuri ale Atlanticului.
Comisia Europeană, care supraveghează politicile comercială din 28 de state europene, a declarat că impunerea reciprocă de măsuri nu vor aduce decât prejudicii companiilor şi cetăţenilor de pe ambele maluri ale Atlanticului. Instituţia a susţinut că cele două părţi ar trebui să ajungă la o soluţionare echitabilă. „Dacă SUA decid să impună contramăsuri autorizate de OMC, va împinge UE într-o situaţie în care nu vom avea altă opţiune decât să facem acelaşi lucru”, a declarat Comisia, conform sursei citate.
În relaţia cu România, SUA este un important partener comercial, balanţa comercială indicând, la jumătatea anului în curs, un excedent de 265,4 milioane euro, conform datelor oficiale.
SUA ocupă locul 3 în topul ţărilor partenere în excendentul balanţei comerciale la jumătatea anului şi locul 14 în topul ponderii la export. România a exportat în SUA, în primele şase luni ale anului, bunuri de 677,7 milioane euro, în creştere cu 9,25% şi a importat mărfuri americane în valoare de 412,35 milioane euro, în scădere cu 7,98%.
Principalele categorii de produse exportate de România în SUA au fost, confom unor date mai vechi ale Ambasadei României la Washington, computerele şi produsele electronice, reprezentând 19,7 % din total, urmate de echipamentele de transport– 12,5% din total, de maşinării, cu excepţia celor electrice – 10,4% din total şi de produsele din plastic şi cauciuc – 10%. În ceea ce priveşte importurile româneşti din SUA, principalele grupe de produse au fost computerele şi produsele electronice – 19,1% din total, urmate de maşinării, cu excepţia celor electrice – 16,4%, echipamentul de transport – 15,9% şi produsele petroliere – 8,8% din total.
Sursa: mediafax.ro