„La postul de comandă, liderul suprem Kim Jong-un a fost informat despre planul exerciţiului de atac cu diverse mijloace cu rază lungă de acţiune şi a dat un ordin de iniţiere a exerciţiului”, a relatat KCNA, potrivit agenţiei de ştiri Yonhap.
KCNA nu a clarificat ce înseamnă exerciţiu „de atac la mare distanţă”, în condiţiile în care autorităţile militare de la Seul au comunicat că informaţiile disponibile indică faptul că forţele nord-coreene au lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune, care au zburat 420 de kilometri, respectiv 270 de kilometri.
În urma testului, Kim Jong-Un a declarat că „pacea şi securitatea autentică a ţării sunt garantate doar cu ajutorul unei forţe fizice puternice capabile să apere suveranitatea”.
Liderul de la Phenian a subliniat necesitatea sporirii în continuare a capacităţii unităţilor de apărare „pentru a putea face faţă situaţiilor de urgenţă”.
Pentagonul a confirmat că forţele nord-coreene au lansat joi mai multe rachete balistice care au zburat peste 300 de kilometri înainte de a se prăbuşi în mare, la est de Peninsula Coreea.
Rezoluţiile ONU interzic Coreei de Nord să lanseze rachete balistice, în caz contrar riscând noi sancţiuni.
Agenţia oficială de ştiri KCNA nu a precizat dacă rachetele lansate erau de croazieră ori balistice.
Exerciţiul de trageri cu rachete de joi are loc la aproape o săptămână după ce Phenianul a reluat testele balistice, ce fuseseră întrerupte după testarea unei rachete intercontinentale în noiembrie 2017.
Tensiunile între Washington şi Phenian s-au intensificat după eşecul summitului de la Hanoi dintre Donald Trump şi Kim Jong-un, în contextul în care Statelor Unite cer Coreei de Nord să renunţe la programul său nuclear, în timp ce Phenianul cere eliminarea unei părţi a sancţiunilor ce vizează regimul.
Sursa: mediafax.ro