Comisia Europeană are în vedere noi contramăsuri împotriva României în urma relaxării legislaţiei anti-corupţie, a declarat marţi un purtător de cuvânt al executivului comunitar, citat de agenţia dpa.
Reacţia survine după votul dat săptămâna trecută în parlamentul român pentru revizuirea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, notează agenţia de presă, amintind că la începutul lunii Comisia Europeană a avertizat România asupra unor „măsuri imediate şi decisive” dacă parlamentul votează respectivele modificări.
Răspunzând marţi unei întrebări adresate de un jurnalist, purtătorul de cuvânt comunitar a spus: „Dacă întrebarea dumneavoastră se referă la măsuri imediate şi decisive în cazul pe care l-aţi menţionat, răspunsul este «da». Da, se va întâmpla”. El nu a menţionat însă în ce ar consta măsurile despre care a vorbit.
O altă posibilitate ar fi activarea articolului 7, măsură deja luată împotriva Ungariei şi Poloniei. Activarea articolului 7 poate implica suspendarea dreptului de vot al unui stat în Consiliul UE, dar cu condiţia ca toate celelalte state membre să fie de acord cu o asemenea sancţiune.
Sursa: money.ro