Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Mii de cehi au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de înlocuirea ministrului Justiţiei

Protestatarii au reclamat luni că înlocuirea actualului ministru ceh al Justiţiei ar putea compromite sistemul juridic într-un moment în care procurorii trebuie să decidă dacă îl vor pune sub acuzare pe premierul Andrej Babis despre presupuse fraude care implică fonduri europene.

Babis neagă însă acuzaţiile.

Ministrul Justiţiei are un control semnificativ asupra urmăririi penale. Ministrul care va fi numit marţi este Marie Benesova, avocat şi consilier al preşedintelui Milos Zeman, aliat al lui Babis. Zeman a criticat în repetate rânduri acuzaţiile aduse premierului.

În calitate de deputat, Benesova a votat împotriva unei solicitări din partea poliţiei de a-i retrage lui Babis imunitatea parlamentară pentru a face obiectul unei investigaţii. Protestatarii şi opoziţia spun că Benesova ar putea încerca să influenţeze cazul.

O uniune a judecătorilor şi-a exprimat, de asemenea, îndoielile cu privire la înlocuirea minstrului de Justiţie.

Sursa: mediafax.ro

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.