Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

PAŞTE 2019: Preţul cărnii de miel în pieţele şi magazinele din ţară. Cele mai bune oferte, pe Facebook/ Mulţi fermieri preferă exportul

Galaţi

Carnea de miel a apărut în magazinele şi pieţele din Galaţi. Chiar dacă în judeţ există un singur abator autorizat pentru sacrificarea animalelor, carnea de miel nu lipseşte din galantare.

Totuşi, preţurile sunt mai mari decât anii trecuţi, deoarece producătorii au foarte puţini miei. Majoritatea animalelor au fost vândute deja la export, iar cele rămase sunt sacrificate înainte de Paşte.

La marile magazine, carcasa de miel se vinde cu 27 lei kilogramul, în timp ce crescătorii de la sate cer 16 lei pe kilogramul de miel tăiat şi 10 lei pe kilogram pentru animalul viu.

„Sunt miei puţini pe piaţă, asta înseamnă preţuri mai mari. Acum mielul în viu se vinde cu 10-12 lei kilogramul, iar carcasa costă până la 20 de lei, la producător. La magazin este mai scump. Multe tranzacţii s-au făcut cu firme arabe, în ultima perioadă au cumpărat mii de miei. Sunt fermieri care nu mai au deloc animale, au vândut tot, au venit tiruri, au încărcat toate animalele”, a declarat, pentru MEDIAFAX, fermierul Daniel Lupaşcu.

Vrancea

O situaţie asemănătoare este şi în judeţul Vrancea. Numeroşi fermieri au vândut mieii unor firme arabe la preţuri convenabile.

Familia Ţuţu, de exemplu, are 1.000 de oi din rasa Ţigaie ruginie, iar la începutul lunii aprilie a trimis la export jumătate dintre animale. Cei mai căutaţi au fost mieii cu greutatea de 20-22 de kilograme.

„A venit în urmă cu două săptamâni un tir din judeţul Constanţa şi am vândut 500 de miei. Animalele ajung la export, în ţările arabe. Am vândut cu 12,5 lei kilogramul în viu, nu am stat pe gânduri şi i-am dat. Preţul a fost bun. Suntem mulţumiţi”, a spus Adriana Ţuţu.

În judeţul Vrancea, sunt fermieri care îşi vând animalele pe Facebook. Ei au postat pe reţeaua de socializare anunţuri care conţin preţul şi numerele de contact. Unul dintre fermieri anunţă că are 400 de miei crescuţi ecologic pe care îi vinde la preţul de anul trecut.

„Dăm start comenzilor de miei! Preţul va ramâne acelaşi de anul trecut, 20 lei /kg carcasa şi 12 lei/kg viu. Avem miei de reproducţie sau pentru sacrificare! Pentru detalii sau comenzi vă aşteptăm în privat sau la telefon”, scrie pe contul de Facebook al fermierului Stelian Crancu, din satul Ciolăneşti, judeţul Vrancea.

Brăila

Importatorii din ţările arabe au ajuns şi în judeţul Brăila. Fermierii de acolo preferă exportul, deoarece preţurile sunt mai bune decât cele de pe piaţa autohtonă.

„Faţă de anul trecut au fost mai bine plătiţi. S-au vândut către ţările arabe, pe majoritatea îi vindem către dânşii. Avem o relaţie cu dânşii pe care ne-o păstram în fiecare an. Anul acesta, noi am vândut mielul în viu cu 12,5 lei pe kilogram. Acum preţul a scăzut la 10 lei kilogramul în viu”, a explicat Ion Serafim, crescător de ovine din localitatea Salcia Tudor, judeţul Brăila. Alba

În judeţul Alba, mieii vii se vând cu 10-12 lei kilogramul, în timp ce un kilogram de carne costă între 20 şi 25 de lei.

„Chiar înainte de Paşte, carnea de miel se va vinde cu 20 – 25 de lei kilogramul, deci se păstrează preţurile de anul trecut. Avem foarte mulţi miei, dar preţul este dictat de puterea de cumpărare a oamenilor, care nu a crescut”, spune Horia Moruţan, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Alba.

Pentru a veni în sprijinul crescătorilor de ovine şi a consumatorilor de carne de miel, Primăria Alba Iulia a autorizat temporar un centru de sacrificare, pentru perioada 15-28 aprilie, unde este asigurat examenul sanitar-veterinar înainte şi după tăierea animalelor. De asemenea, în Alba Iulia sunt puse la dispoziţie 20 de boxe pentru vânzarea cărnii de miel în Hala agroalimentară Centru, 35 mese cu vitrină şi şase vitrine frigorifice, pentru vânzarea laptelui şi a produselor lactate. Braşov

În Braşov, potrivit crescătorilor de oi din judeţ, mieii se vând cu 11 lei kilogramul „în viu” şi 24 de lei kilogramul de carne.

În municipiul Braşov au fost amenajate zone în toate pieţele alimentare, unde vânzarea mieilor se va face până sâmbătă, 27 aprilie.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Tarcea, susţine că în cele cinci pieţe ale oraşului sunt puse la dispoziţie 113 locuri pentru vânzarea mieilor de pentru Paştele ortodox. Constanţa

Carnea de miel se vinde în Constanţa la preţuri cuprinse între 22 şi 25 de lei pentru un kilogram, la fel ca anul trecut, însă preţul poate fi chiar mai mic, dacă achiziţia este făcută urmărind ofertele de pe Facebook.

Astfel, cei care doresc să cumpere carne de miel din una dintre pieţele din Constanţa, direct de la producători, plătesc pentru un kilogram de miel între 23 şi 25 de lei. De asemenea, mieii pot fi cumpăraţi şi „în viu”, în această situaţie preţul fiind, în medie, cu 10 lei mai mic.

Constănţenii mai pot cumpăra miel şi urmărind reţeaua de socializare Facebook, unde ofertele sunt generoase şi doritorii pot primi mielul acasă, iar preţurile pot fi chiar mai mici decât cele de la piaţă, plecând de la 20 de lei pentru un kilogram de carne.

Specialiştii DSVSA şi cei de la Protecţia Consumatorilor atrag însă atenţia că mieii sau carnea de miel trebuie să fie achiziţionate numai din locuri amenajate şi autorizate.

„În abatoarele sanitare veterinare autorizate, personalul sanitar veterinar de specialitate va admite la tăiere doar animalele sănătoase provenite din exploataţii comerciale şi gospodăriile populaţiei, însoţite de documente care să ateste starea de sănătate a acestora. Marca se sănătate, de formă ovală, va fi aplicată pe carcasele de miel ori de ied numai după examinarea post-mortem de către medicul veterinar care asigură supravegherea sanitară veterinară a abatorului. Carcasele rezultate din abatorizare pot fi comercializate în pieţele agroalimentare numai dacă sunt însoţite de certificate de sănătate publică veterinară şi transportate cu mijloace auto autorizate sanitar veterinar. De asemenea, pieţele trebuie să deţină spaţii special amenajate pentru depozitarea şi comercializarea carcaselor de miei sau iezi sub un regim termic care să nu le modifice caracteristicile organoleptice, fizico-chimice şi microbiologice”, au precizat inspectorii DSVSA.

La supermarket, kilogramul de carne de miel este vândut la preţuri ceva mai mari, putând ajunge, în aceste zile, şi la 30 de lei. Oamenii se aşteaptă însă, cu cât se apropie Paştele, ca preţurile să scadă, pentru că oferta este destul de generoasă. Cluj

În judeţul Cluj, funcţionează în această săptămână cinci puncte temporare de sacrificare a mieilor, autorizate de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

„Punctele sunt deschise în perioada premergătoare Paştelor, în Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla şi Centrul AgroTransilvania Cluj-Napoca, acestea urmând să funcţioneze până sâmbătă, în 27 aprilie. În aceste puncte se asigură permanenţă sanitar-veterinară, expertiza cărnii rezultată în urma sacrificării”, a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul DSVSA Cluj, Ioan Oleleu.

Potrivit acestuia, în această săptămână va creşte frecvenţa controalelor la unităţile care valorifică şi procesează produse alimentare de origine animală pentru a preveni apariţia toxiinfecţiilor alimentare şi comercializarea clandestină de produse de sezon, cum ar fi carne şi ouă.

În Centrul AgroTransilvania din Cluj-Napoca se sacrifică şi se vând miei începând de marţi, la preţul de 25 de lei kg în carcasă.

De asemenea, tot începând de marţi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară vinde şi preia comenzi pentru vânzarea de carcase de miel din producţia proprie, de la ferma Cojocna.

„Carcasele de miel, inclusiv cap şi organe, cântăresc între 8-14 kilograme, iar preţul per kilogram este de 25 de lei”, au declarat reprezentanţii universităţii.

Sursa: mediafax.ro

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.