Deputatul PSD Florin Iordache a solicitat reluarea votului în Parlament asupra articolului unic din Hotârârea privind referendumul pe justiţie, după solicitările pentru eliminarea unor recomandări votate în Comisiile Juridice.
„Vreau să ridic în faţa voastră o chestiune de procedură. Eu am fost cel care în numele PSD am spus că nu ne vom opune şi vom susţine în integralitate cererea preşedintelui. În aceste condiţii eu, eu înţeleg buna credinţă şi excesul de zel al colegilor din Comisia juridică, care au adăugat această sintagmă cu republicarea, cu legea 3 şi aşa mai departe. În aceste condiţii vă rog ca în articolul unic această suplimentare a articolului unic care nu face decât să invoce deciziile CCR şi prevederile Comsiiei de la Veneţia, să supuneţi votului eliminarea. Dacă preşedintele doreşte să supună votului un referendum să îşi asume în integralitate. Dacă acest referendum va îndeplini condiţiile de cvorum e de bine, dacă nu este responsabilitatea lui şi a grupurilor parlamentare PNL”, a declarat Florin Iordache.
Anterior, parlamentarii au aprobat Hotărârea privind referendumul pe tema Justiţiei cu 263 de voturi „pentru”, 9 „împotrivă” o abţinere.
Liderul grupului parlamentarl PNL, Raluca Turcan, a solicitat eliminarea recomandărilor făcute de Comisiile parlamentare după sintagma „sesizarea CCR cu privire la ordonanţe” din textul scrisorii preşedintelui Klaus Iohannis.
„Eliminaţi textul care curge după sintagma «sesizarea CCR cu privire la ordonanţe». Vă solicităm să înlăturaţi ceea ce înseamnă recomandare, pentru că confundaţi procesul de referendum legislativ cu cel consultativ”, a afirmat liberalul Raluca Turcan la tribuna Parlamentului.
Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au avizat, marţi, favorabil solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe tema justiţiei pe data de 26 mai, odată cu alegerile pentru Parlamentul European.
În raportul prezentat în plen apar mai multe recomandări ale Comisiilor juridice cu privire la organizarea referendumului pe justiţie:
„1. Constituţia României, republicată: art 90 şi art 74 (2) „Problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea, care, potrivit art 74 (2) din Constituţie nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor”, ţinând cont de faptul cp lupta împotriva corupţiei a devenit o problemă cu caracter internaţional prin adoptarea Legii nr. 365 din 2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003. 2. Decizia CCR a României nr. 70/1999 „Preşedintele nu poate iniţia un referendum legislativ”. 3. Decizia CCR a României nr. 799/2011 Punerea în acord cu decizia nr. 799/2011 în sensul „..exceptării de la referendumul cerut de Preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei”. 4. Codul de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneţia: „III Pct 3. Textele supuse referendumului nu trebuie să contravină dreptului internaţional sau principiilor statutare ale Consiliului Europei (democraţie, drepturile omului şi preeminenţa dreptului-statul de drept)”, sunt condiţiile din raportul adoptat, marţi, de comisiile juridice.
Textul scrisorii preşedintelui Klaus Iohannis privind referendumul consultativ pe justiţie este următorul:
„Stimate Domnule Preşedinte al Camderei Deputaţilor
În temeiul dispoziţiilor art 90 din Constituţie, precum şi ale art 2. şi art 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele probleme de interes naţional: -Interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie; -Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problemele sus-menţionate. Cu întreaga consideraţie, Klaus Werner Iohannis”.
Pe 1 aprilie, Klaus Iohannis a anunţat că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient şi mai puternic”.
La patru zile distanţă, şeful statului a spus că cele două teme, transmise Legislativului, ca fiind de interes naţional care urmează să fie puse în discuţie la referendumul din 26 mai sunt: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie şi interzicerea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe.
Sursa: mediafax.ro