Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Germania preia preşedinţia Consiliului de Securitate ONU

„Vrem să facem ceva pentru a sprijini Consiliul de Securitate al ONU în rolul său în abordarea păcii şi securităţii globale”, a declarat Maas reporterilor din New York.

Maas s-a aflat în New York pentru a prelua conducerea consiliului pentru luna aprilie. Ministrul de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a fost, de asemenea, la sediul ONU să predea ştafeta Parisului, care a prezidat consiliul în luna martie.

Maas a fost evaziv luni, într-o chestiune în care Franţa şi Germania nu au reuşit să se pună de acord: câştigarea unui loc permanent în consiliu pentru Europa

„Acesta este un subiect care este discutat într-o măsură mai mare în Germania decât în ​​Franţa. Ştim că este vorba despre înţelegerea de către Franţa a identităţii sale culturale”, a spus Maas.

Franţa doreşte să îşi păstreze independenţa în consiliu şi este, prin urmare, împotriva stabilirii unui loc permanent pentru Europa în Consiliu.

„Vom vedea cum se procedează pe termen lung în ceea ce priveşte locurile în Consiliul de Securitate al ONU, dar va fi cu siguranţă o chestiune foarte, foarte lungă”, a spus Maas.

Sursa: mediafax.ro

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.